Data publicării:
Parc de joacă medieval, deschis la Târgu Mureş
Primăria Târgu Mureş a inaugurat miercuri, lângă Cetatea din municipiu, un parc de joacă pentru copii construit cu elemente medievale, în urma unei investiţii din bugetul local de peste 400.000 lei.
Parcul tematic de pe Bulevardul Cetăţii din Târgu Mureş şi-a deschis porţile, după ce copiii i-au dat târcoale nerăbdători în ultimele zile. Complexul multifuncţional de joacă este conceput în stil 'medieval', este la standarde înalte şi este dotat cu echipamente moderne, care permit copiilor de diferite vârste să se distreze în siguranţă. Parcul este împărţit în trei zone şi fiecare dintre ele corespunde vârstei copiilor.
Categoria 1-3 ani (copii care abia încep să îşi dezvolte abilităţile locomotorii şi care au nevoie de ajutorul părinţilor sau al supraveghetorilor în timpul activităţilor), categoria 3-7 ani (copii care îşi pot controla relativ bine mişcările, dar care pot avea nevoie de ajutorul părinţilor sau al supraveghetorilor) şi categoria 7-12 ani (copii al căror proces de joacă e alcătuit mai mult din elemente de ridicare în forţă).
Complexul de joacă imită o cetate
Reprezentanţii municipalităţii spun că noul parc cu elemente medievale este amenajat în perimetrul Piaţetei de pe Bulevardul Cetăţii şi vine în întâmpinarea nevoilor copiilor promovând, în rândul acestora, adaptarea socială, dezvoltarea abilităţilor de gândire şi locomotorii.
Complexul de joacă este alcătuit din două zone compuse din şase turnuleţe stilizate neacoperite care, în ansamblu, reprezintă o cetate. Fiecărei categorii de vârstă îi revin câte două turnuleţe, care sunt legate între ele cu podesturi cu denivelări şi poduri suspendate din lemn, care fac posibil şi accesul la diferite echipamente de urcare - rampă, scări din lemn, scări din ţeavă sau lanţuri şi perete de alpinism - şi de coborâre - tobogane şi ţevi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News