Data actualizării:
Data publicării:

Paradă "nucleară" la Moscova, de Ziua Victoriei. Radu Tudor: Trebuie să fim avertizați. O amenințare! - Video LIVE

Autor: Doinița Manic | Categorie: Stiri
WhatsApp
Captură video Youtube
Captură video Youtube

Rusia organizează astăzi o paradă nucleară, cu ocazia  Zilei Victoriei.

Alegeri prezidentiale 2024

UPDATE:

Vladimir Putin a ținut un discurs la Parada Victoriei. Dictatorul de la Kremlin a spus că Rusia va face totul pentru a preveni o ciocnire globală, acuzând că în lumea modernă "Occidentul încearcă să incite la conflicte în lume, precum și la dușmănie interetnică".

"Ne onorăm tații și bunicii noștri, străbunicii, ei și-au apărat țara natală și au zdrobit nazismul, au eliberat popoarele Europei, au atins vârful vitejiei militare și muncitorești în Războiul Mondial, interferează cu cei care sunt obișnuiți să-și construiască propria politică colonială bazată pe ipocrizie și minciună", a spus el.

"Rusia va face tot ce trebuie pentru a nu permite o confruntare globale, dar, în același timp, nu vom permite nimănui să ne amenințe, pentru că forțele noastre strategice sunt plasate în poziție de luptă. (...) Astăzi se încearcă atacul la adresa independenței și suveranității noastre și știm la ce duc astfel de ambiții. Se încearcă să se arunce o umbră asupra meritelor soldaților eliberatori. Azi, din motive politice, se încearcă distorsionarea adevărului despre marea victorie a noastră în Al Doilea Război Mondial", a mai spus acesta.

Știrea inițială:

La Moscova a început o paradă "nucleară" de Ziua Victoriei. Parada marchează înfrângerea Germaniei naziste de către forțele SUA, ale Marii Britanii și Uniunii Sovietice în cel de-al Doilea Război Mondial.

Prin Piața Roșie din Moscova trec vehicule blindate moderne, sisteme de rachete Iskander, lansatoare sol-aer S-400, dar și sisteme mobile de rachete balistice intercontinentale Yars, cu capabilitate nucleară. În total, la această paradă participă 9.000 de militari, potrivit rapoartelor din presa rusă.

Anul acesta, evenimentul vine la două zile după ce Vladimir Putin și-a început cel de-al cincilea mandat prezidențial. Este important de menționat că evenimente similare, dar la o scară mai mică, au loc în 28 de orașe rusești.

Pe lângă oficiali ruși, la acest eveniment participă și lideri ai altor țări. Printre invitați se află președintele din Belarus, Aleksandr Lukașenko, și președinții din Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan, Turkmenistan și Uzbekistan. Sunt, de asemenea, invitați, președintele Republicii Cuba, Miguel Diaz-Canel Bermudez, președintele Republicii Democratice Populare Laos, Thongloun Sisoulith și președintele Republicii Guineea-Bissau, Oumarou Sissokou Embalo.

Radu Tudor: Cel mai mare pericol pentru libertate, pentru democrație, pentru civilizație 

Analistul militar Radu Tudor a comentat organizarea acestei parade într-o intervenție la Antena 3 CNN, afirmând că "Rusia este o amenințare".

"Ce vedem acum la Moscova este o continuitate a forței amenințătoare a Uniunii Sovietice. În prima zi în care a devenit conducător al Rusiei, în 1999 ca prim-ministru, Vladimir Putin a spus că cea mai mare catastrofă pentru poporul rus a fost prăbușirea Uniunii Sovietice. El acum revitalizează această imensă amenințare pentru lumea civilizată, face paradă cu steagul roșu comunist, cu secera și ciocanul în Piața Roșie și ar trebui să luăm foarte în serios în calcul amenințările permanente care vin de la Moscova. Evident, ceea ce vedem acum pe ecran, reprezintă o mică parte din capabilitățile militare ale Moscovei. Rusia desfășoară un război brutal și ilegal, neprovocat, în Ucraina, nu are aceleași resurse pe care le-a mobilizat de fiecare dată la parada de 9 mai, sunt mult mai puține elemente de tehnică pentru că cele mai multe sunt concentrate în zona de ocupație în Ucraina.

Dar trebuie să fim avertizați că această țară, care nu a cunoscut democrația nicio secundă în existența ei seculară este capabilă să reducă orice fel de resurse pentru populația civilă, să taie orice fel de venituri ca să concentreze toate resursele pe industria de război, și asta face în momentul de față. Rusia este cea mai mare țară din lume, nu putem și nu trebuie să o tratăm cu indiferență, ci trebuie să fim conștienți că reprezintă cel mai mare pericol pentru libertate, pentru democrație, pentru civilizație și trebuie să mobilizăm și noi cele mai serioase resurse pentru e ne apăra în fața a ceea ce reprezintă astăzi Rusia, și anume o permanentă amenințare", a declarat Radu Tudor.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel