Parada de 1 Decembrie. Vasile Toader (MApN): E un simbol al Armatei
Vasile Toader, locțiitorul pentru operații și instrucție al șefului Statului Major al Apărării, susține că parada de 1 Decembrie este ”un simbol al Armatei”.
La parada de 1 Decembrie, militarii vor defila cu tehnica din dotare, iar anul acesta participarea străină este mai bogată decât în trecut, a anunțat Vasile Toader, locțiitorul pentru operații și instrucție al șefului Statului Major al Apărării. „Venim cu același spirit de camaraderie",spune Toader, scrie Mediafax.
„Parada militară este un simbol al Armatei Române, este evenimentul cel mai important de peste an, ceea ce noi încercăm să demonstrăm, încercăm să arătăm populației și cetățenilor români. Ceea ce dorim cu acest antrenament este să reușim să ne sincronizăm în mișcări, să reușim să aducem în fața populației tehnica militară, personal, detașamente constituite de la unități care au participat în teatrele de operație, unități care au participat la exerciții naționale și multinaționale, unități care au un cuvânt de spus în apărarea națională", a declarat Vasile Toader, locțiitorul pentru operații și instrucție al șefului Statului Major al Apărării.
Și la parada de duminică, militarii vor dovedi, din nou, că respectă România. În privința noutăților, Toader a precizat că acestea nu sunt multe, însă „Venim cu același spirit de camaraderie, ca să o putem prezenta poporului român, să demonstrăm că investiția în Armata Română este o investiție de drept, este o investiție în securitatea națională. (...) În ceea ce privește noutatea, noutățile nu sunt multe - avem o participare străină mai bogată decât în anii trecuți, avem 21 de state aliate, state partenere NATO care vin și participă împreună cu noi la defilare. Avem câteva unități care au constituit blocuri de defilare noi, sunt unități care au fost pentru prima dată în teatru anul acesta și care vin să ne reprezinte, din nou, cu personalul participant", a mai spus Vasile Toader.
Parada de 1 Decembrie, duminică începând cu ora 11.00
Aproximativ 4.000 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii și Administrația Națională a Penitenciarelor, din care 500 militari din peste 20 de țări aliate sau partenere, aproximativ 200 de mijloace tehnice și peste 50 de aeronave, vor participa duminică, 1 Decembrie, începând cu ora 11.00, la Parada Militară Națională organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României, în Piaţa Arcul de Triumf din Bucureşti.
Tot în Bucureşti va avea loc duminică, 1 decembrie, începând cu ora 9.00, o ceremonie militară și religioasă de depuneri de coroane şi jerbe de flori la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol I.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News