Data publicării:

Papură (U Craiova) - Trebuie să uităm incidentele de la meciul cu Honved şi să ne concentrăm pe partida cu FC Hermannstadt

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Sport
WhatsApp

Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Corneliu Papură, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că jucătorii săi trebuie să uite meciul cu Honved Budapesta din Europa League, întrerupt pentru aproximativ 30 de minute după ce arbitrul a fost lovit în cap cu un obiect aruncat din tribune, şi să se concentreze pe partida cu FC Hermannstadt din Liga I.

"Eu acum sunt puţin defazat, mă concentrez doar pe meciul cu Hermannstadt. În rest, deciziile pe care le va lua UEFA le vom afla şi noi. Dar noi trebuie să uităm incidentele de ieri seară şi să ne concentrăm pe partida cu Hermannstadt. E singurul lucru care ne ajută. E inutil să vorbim despre lucruri care nu au legătură cu ceea ce trebuie să facem noi pe teren duminică. Eu m-am detaşat. Cred că lucrurile se vor regla după meciul de aseară şi nu vor mai exista astfel de incidente. Acum primul gând e să ne refacem pentru meciul cu Hermannstadt. Trebuie să vedem ce jucători sunt apţi după acest meci cu Honved din Europa League. Cu un rezultat pozitiv duminică am rămâne sus în clasament, lucru pe care îl merităm având în vedere jocul pe care îl arătăm", a afirmat tehnicianul.

"Trebuie să ţinem cont de uzura jucătorilor, de timpul pe care l-au jucat ei în cele 6 meciuri şi să găsim cea mai bună formulă. Oricum trebuie să schimbăm pentru că ne este impusă regula U21. Sper să găsim jucătorii potriviţi, pentru că ne aşteaptă un meci duminică, unul joi şi tot aşa cinci meciuri. Şi nu e uşor pentru jucători să gestioneze astfel de jocuri. Cu siguranţă jucătorii nu sunt proaspeţi, dar trebuie să ne recuperăm. Noi trebuie să intrăm pe teren hotărâţi şi să câştigăm. Pentru că altfel mai bine ei ridică mâna şi spun că nu sunt în plenitudinea forţelor şi atunci băgăm alţii. Hermannstadt este o echipă ofensivă, a marcat cu FCSB, cu FC Viitorul... e puternică pe faza de atac. Dar, în acelaşi timp, a şi primit goluri. Vom vedea cum vom gestiona aceste lucruri în favoarea noastră", a adăugat Corneliu Papură.

Echipa de fotbal Universitatea Craiova întâlneşte, duminică, de la ora 18:00, pe Stadionul Tansil din Târgu Mureş, formaţia FC Hermannstadt, într-o partidă contând pentru etapa a 4-a a Ligii I.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel