Papahagi: Am devenit inamic public al "băsismului"
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Anca Murgoci
WhatsApp
Adrian Papahagi a avut o reacție vehementă referitor la oamenii care îl consideră inamicul numărul unu al "băsismului".

VEZI ȘI: DNA, percheziții de amploare. Dosar privind fraude cu fonduri europene

El spune că a fost întotdeauna un susținător al principiilor și valorilor susținute de Traian Băsescu. Adrian Papahagi mai zice că nu a fost niciodată interesat de funcțiile politice.

"Văd că pentru unii am devenit inamic public al "băsismului". Acești oameni, care ieri mă apreciau și azi mă înjură.

Sunt oameni care confundă fidelitatea față de niște principii cu servilismul față de o persoană. Eu am aderat, ca mulți alții, la niște principii corecte (stat de drept, justiție, merit, reformism), nu am intrat într-o gașcă. Da, Traian Băsescu era de partea lor, iar useliștii le atacau. Am fost deci alături de Băsescu pentru aceste principii, nu pentru un om sau pentru vreun interes personal: pe atunci, însă, Udrea nu era niciunde. Se ascundea în vara referendumului, și nici la fondarea PMP n-am văzut-o: de ce oare? De ce nu l-a apărat Udrea pe Traian Băsescu în vara lui 2012? De ce n-a fondat Udrea PMP?

Eu am fost și rămân cinstit.

Nu țin la o carieră politică, nu mă interesează banii, măririle, funcțiile. Nu sunt deci dispus să-mi vând conștiința, nici să spun publicului ce-i place să audă. Spun ce cred eu că e corect; ceea ce nu înseamnă că nu pot să mă înșel.

Nu eu am fost fățarnic, așadar! Fățarnici au fost cei care ne-au înșelat încrederea. Cei care au pretins că sprijină reformismul, dar au încurajat practici corupte, corozive pentru democrație. Cei care au promis noul și au reciclat vechiul. Cei care au clamat apărarea justiției, dar au protejat mafia. Ei au umblat cu cioara vopsită, nu eu. Eu am fost de partea binelui", a scris Adrian Papahagi pe contul său de Facebook.

"Traian Băsescu va rămâne pentru reformismul pe care l-a încarnat timp de zece ani, iar în acela i-am fost alături în cei doi ani în care am fost prezent în viața publică. Dar pentru tot ce a însemnat Udrea, pentru tot discreditul pe care aceasta l-a aruncat asupra valorilor noastre, este și el vinovat, și mă consider trădat în încrederea cu care l-am investit.

Puteți deci să mă înjurați cât vreți. Fidelitatea este față de valori, față de binele din lume și de dincolo de ea; nu o voi confunda niciodată cu cârdășia", a adăugat Adrian Papahagi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel