Papa Francisc se roagă ca multe ţări să îi primească pe refugiaţii afgani
Papa Francisc a spus duminică că se roagă ca multe ţări să ia refugiaţi afgani. Papa este un puternic susţinător al drepturilor refugiaţilor şi migranţilor.
Papa Francisc a vorbit duminică despre refugiații din Afganistan.
„În aceste momente de revoltă, în care afganii caută refugiu, mă rog pentru cei mai vulnerabili dintre ei”, a spus Papa sutelor de oameni din Piaţa Sf. Petru în binecuvântarea sa săptămânală, relatează Reuters.
„Mă rog ca multe ţări să îi primească pe cei care caută o viaţă nouă şi să îi protejeze”, a adăugat Papa.
Mii de afgani evacuaţi de Statele Unite aşteaptă în aşa-numitele centre de tranzit.
„Mă rog, de asemenea, pentru strămutaţii interni, astfel încât să primescă ajutorul şi protecţia necesară. Mă rog ca tinerii afgani să aibă acces la educaţie, care este un bun esenţial pentru dezvoltarea umană", a spus Francis.
Ultima dată când militanţii islamişti au fost la putere în Afganistan, femeile nu aveau voie să lucreze, iar fetele nu puteau merge la şcoală, transmite Mediafax.
80 de cetățeni afgani, evacuați duminică din Afganistan de reprezentanții statului român
80 de cetățeni afgani au fost evacuați duminică din Afganistan de reprezentanții statului român. Pe cale terestră, ei au ajuns în Pakistan de unde vor lua un avion către România.
Cei 80 de cetățeni afgani sunt foști colaboratori ai trupelor române în teatrul de operațiuni din Afganistan, studenți cu burse în România, precum și alte categorii vulnerabile: jurnaliști, activiști pentru drepturile omului, magistrați și membri de familie ai acestora.
Ca urmare a demersurilor Celulei de criză interinstituționale (CCI), convocate la 13 august și coordonate de ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu, până în prezent au fost evacuați 156 de cetățeni afgani. Aceștia vor fi transportați la București.
Pe lista cu persoane evacuate mai sunt 49 de cetățeni români care au dorit să fie repatriați și 7 cetățeni ai unor state aliate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News