Data publicării:

Papa Francisc, omagiu neobișnuit, care poate deveni un model de urmat

Autor: Cătălina Burghelea | Categorie: Stiri
WhatsApp
Naționala Italiei, vizită la Vatican. Papa Francisc a primit un tricou special. foto: @Vivo_Azzurro - Twitter
Naționala Italiei, vizită la Vatican. Papa Francisc a primit un tricou special. foto: @Vivo_Azzurro - Twitter

Papa Francisc a adus un omagiu sâmbătă, la Vatican, pescarilor care curăţă marea recuperând deşeurile prinse în plasele lor în vederea reciclării acestora şi a îndemnat ca acest model să fie preluat în întreaga lume, relatează AFP.

"Aş dori să-mi exprim recunoştinţa pentru curăţarea apelor mării", le-a spus Suveranul Pontif pescarilor din San Benedetto del Tronto, un oraş din centrul Italiei, situat pe ţărmul Mării Adriatice, care colectează voluntar deşeuri şi apoi le sortează astfel încât să poată fi reciclate.

"Această iniţiativă este foarte importantă atât din cauza cantităţii mari de deşeuri, în special din plastic, pe care le-aţi recuperat, cât şi - aş spune mai presus de toate - pentru că poate fi şi deveni un model preluat în alte regiuni din Italia şi din străinătate", a mai spus papa Francisc, potrivit Agerpres.

Pescarii pe care papa i-a întâlnit la Vatican adună în fiecare săptămână în plasele lor aproximativ o tonă de deşeuri, dintre care 60% sunt de plastic.

Se estimează că 80% dintre deşeurile din oceane provin de pe uscat, iar restul de 20% provin din transporturi maritime şi din industria pescuitului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel