Papa Francisc a fost externat din spital: 'Sunt încă în viaţă'
Data publicării:
Autor: Alexandru Negrici
WhatsApp
Sursa foto Agerpres
Sursa foto Agerpres
Papa Francisc, în vârstă de 86 de ani, a părăsit sâmbătă spitalul din Roma unde fusese internat miercuri din cauza unor probleme respiratorii, potrivit reporterilor AFP.

'Sunt încă în viaţă', a glumit suveranul pontif în faţa numeroşilor credincioşi şi jurnalişti adunaţi în faţa spitalului Gemelli din Roma.

Francisc a coborât din micul său Fiat alb pentru a-i saluta şi a schimba câteva cuvinte înainte de a pleca spre Vatican. Suveranul pontif, care suferă din cauza mai multor afecţiuni, fusese internat la spitalul Gemelli din Roma după ce acuzase anumite dificultăţi respiratorii.

Papa Francisc a fost diagnosticat cu bronşită şi a răspuns bine la tratamentul cu antibiotice, precizase joi biroul de presă de la Vatican.

Papa Francisc are bronşită infecţioasă și urmează un tratament cu antibiotice

Papa Francisc, internat de miercuri la Roma, urmează un tratament cu antibiotice pentru "bronşită infecţioasă" şi care a dus la o "îmbunătăţire semnificativă" a stării sale de sănătate, a anunţat joi echipa medicală de la spitalul Gemelli, relatează AFP.

Papa de origine argentiniană, în vârsta de 86 de ani, beneficiază de un "tratament cu antibiotice prin perfuzie care a produs efectele scontate", a indicat personalul medical într-un comunicat transmis de Vatican, precizând că Suveranul Pontif ar putea fi externat "în următoarele zile", scrie Agerpres.

Papa Francisc a mers la Spitalul Gemelli din Roma miercuri după-amiază pentru „unele teste care fuseseră programate anterior”, a declarat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni, într-un comunicat.

Anterior, Papa a prezidat audiența generală de miercuri în Piața Sf. Petru din Vatican.

Suveranul Pontif, în vârstă de 86 de ani, are o problemă la genunchi, care l-a forțat să folosească adesea un scaun cu rotile, în ultimele luni.

În interviurile recente, el a indicat că ar putea demisiona, la fel ca predecesorul său, Benedict al XVI-lea, dacă starea rea de sănătate îi va afecta exercitarea funcției.

Papa Francisc a mai stat 10 zile la spitalul Gemelli, în iulie 2021, după ce a suferit o intervenție chirurgicală de trei ore care a inclus îndepărtarea părții descendente a colonului, o intervenție chirurgicală care este utilizată pentru a trata diverticulita.

Papa Francisc va trebui să petreacă „câteva zile” în spital pentru a trata pentru o infecție respiratorie, spunea, ieri, Vaticanul.

Purtătorul de cuvânt Matteo Bruni a declarat că Suveranul Pontif s-a plâns de dificultăți de respirație în ultimele zile și a mers la spitalul Gemelli pentru analize.

Pontiful nu are COVID-19, dar necesită câteva zile de terapie, a adăugat el, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel