Data actualizării:
Data publicării:

Panică în tramvaiul 41 din București joi dimineață: „Șoferii din trafic râdeau de noi: Dă-l încolo dacă ia foc”

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Stiri
WhatsApp

Clipe de panică pe linia lui 41 joi dimineață!

Un cititor DC News se afla joi dimineață, în jurul orei 08.30, în tramvaiul 41 când, din mijlocul de transport în comun, a început să iasă fum.

„Din tramvaiul cu care am mers ieșea fum. M-am urcat la stația Orșova și nu am putut rezista de miros. Am coborât la Crângași pentru a-l lua pe următorul. Mirosea oribil. Cine a vrut a coborât, au fost unii care au mers mai departe. Nu era tramvai nou, ci vechi. Șoferii din trafic râdeau de noi, probabil obișnuiți ca în România ceva să mai ia foc: „dă-l, mă, dr#cu dacă ia foc”. Mirosea de nu puteai sta în tramvai. Acum m-am urcat în următorul tramvai și tot miroase a fum în urma celui dinainte. Poate ar trebui mai multe verificări să nu ajungem să ardem și prin tramvaie”, ne-a spus cititorul.

S-au cumpărat tramvaie noi pe linia lui 41, dar se circulă, în continuare, și cu cele vechi care, se pare, reprezintă un potențial pericol

Tramvaiele moderne, cu o lungime de 36 de metri, circulă pe linia 41 între Terminalele Ghencea și Piața Presei Libere, una dintre cele mai aglomerate rute din București.

„Achiziția celor 100 de tramvaie noi aduce o serie de avantaje și premiere, atât pentru STB SA, cât și pentru călători:

– Tramvaiele au noua generație de validatoare la fiecare ușă pentru plata călătoriei atât cu cardul bancar, cât și cu dispozitive smart NFC

– Tramvaiele au sistem de aer condiționat și încălzire HVAC ce va permite reglarea automată a temperaturii, fără a mai fi necesară deschiderea geamurilor exterioare în niciun sezon

– Tramvaiele sunt echipate cu prize USB pentru alimentarea dispozitivelor mobile și vin cu sisteme de informare audio-video vizibile din orice loc al salonului, inclusiv Wi-Fi gratuit

– Creșterea accesibilității datorată podelei total coborâte și a celor 5 uși duble de acces

– Creșterea capacității de transport fără a fi necesară creșterea parcului circulant

– Consum energetic mult mai redus față de tramvaiele aflate în exploatare. Astfel, consumul energetic specific este de doar jumătate din cel al unui vagon V3A, respectiv doar o treime din valoarea unui tramvai Tatra

– Din punct de vedere al exploatării, utilizarea noilor sisteme de tracțiune aduce o reducere a perioadelor de imobilizare pentru reviziile periodice dar și o reducere a timpilor necesari reparațiilor accidentale

– Reducerea timpilor de parcurs și creșterea calității rulării prin sistemele moderne de tracțiune bazate pe motoare de curent alternativ cu invertoare de tracțiune

– Conducătorii tramvaielor beneficiază de condiții moderne de operare, cu o cabină spațioasă, echipată cu aer condiționat, camere video cu vedere în interiorul și exteriorul tramvaielor și un sistem de informare care oferă informații despre starea de funcționare a tuturor sistemelor ce concură la securitatea și buna funcționare a tramvaiului”, a transmis STB.

VEZI ȘI: Coșmarul din tramvaiul 41, anul 2023, capitala României. Tramvaie noi, condiții groaznice - https://www.dcnews.ro/cosmarul-din-tramvaiul-41-anul-2023-capitala-romaniei-tramvaie-noi-conditii-groaznice_920371.html

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel