Panglica Roșie, campanie interactivă prin teatru pentru combaterea HIV-SIDA
Într-o lume în care numărul cazurilor de infestare cu HIV a ajuns la 36 de milioane, crescând anual cu 3 milioane, UnTeatru demarează campania Panglica Roşie Le Ruban Rouge The Red Ribbon – artă pentru viaţă - o campanie interactivă de informare, prevenţie şi solidarizare prin teatru pentru combaterea HIV-SIDA.
Proiectul de intervenție culturală – PANGLICA ROSIE – este gândit de la început din perspectiva valorilor sociale şi culturale, propunându-și asocierea unui act cultural – un spectacol de teatru - cu unul social – o sesiune de sociodramă - facilitând tinerilor accesul la informaţii vitale, prin intermediul artei teatrale, ca artă capabilă de sensibilizare şi de schimbare a mentalităţii.
Organizat de Asociația UNTEATRU, proiectul PANGLICA ROSIE este beneficiarul sprijinului AFCN – Administratia Fondului Cultural National prin câștigarea concursului de finatarea la sectiunea de INTERVENTIE CULTURALĂ şi de parteneriatul constituit prin asocierea cu: Centrul Român HIV/SIDA (INBI Matei Balş); Fundaţia Population Services International, filiala română; Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA.
În condiţiile în care criza economică a redus drastic programele şi achiziţiile din domeniul prevenţiei HIV şi ţinând cont de faptul că cea mai expusă categorie este cea a tinerilor, acest proiect este conceput ca un demers socio-artistic de sensibilizare şi informare, adresat unei categorii de vârstă aflate în formare. În acest caz, cunoaşterea sau ignoranţa determină decisiv alegerea între protejare şi riscul infestării cu HIV.
Despre campania Panglica Roșie
Evenimentul PANGLICA ROŞIE constă în:
1. Campanie media de anunțare a evenimentului și de informare asupra misiunii proiectului
2. Sesiune de sociodramă având ca obiectiv principal conștientizarea responsabilității privind alegerile personale. Sesiune este adresată voluntarilor din rândurile elevilor și studenților si se va desfășura într-un mediu familiar acestora: licee, universități.
4. Sesiune de informare privind mijloacele de prevenție HIV–SIDA
3. Reprezentarea spectacolului VALS IN BALTIMORE de Paula Vogel
4. Sesiune de discutii privind modul in care cultura determina accesul la informatie, sensibilizare și solidarizare in problematici sociale diverse.
Echipa proiectului este constituita din:
Andrei și Andreea Grosu – președinți ai Asociației UNTEATRU
Manuela Tiron – psiholog, psihodramatist, formare în sociodramă
Ioana Moldovan – teatrolog și Adina Oniciuc - traducător
Florina Gleznea, Cătălina Moga și Emil Măndănac– actori
Alexandra Penciuc și Mariana Cămărășan– coordonatori ai proiectului și regizori
Evenimentele vor avea loc în Constanţa (6 noiembrie), Botoşani (8 noiembrie), Târgu Mureş (10 noiembrie) și Bucureşti (14 noiembrie).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News