Data publicării:

Pandișpan japonez. Rețeta senzațională de Kasutera

Autor: DCNews Team | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Karolina Grabowska)
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Karolina Grabowska)

Dacă vrei să încerci o altă rețetă de pandișpan decât cea clasică, varianta japoneză este fix ce căutai. Iată cum se prepară...

Ingrediente

- 200 g făină
- 200 g zahăr
- 6 ouă
- 80 ml miere
- 2 linguri apă călduță

Cum se prepară kasutera (castella) 

Mierea și apa călduță se amestecă bine într-un pahar, până amestecul devine semilichid. Ouăle (la temperatura camerei) se spumează. Se adaugă zahărul și se omogenizează. Se continuă amestecarea energică până ce aluatul își mărește volumul cam de 4 ori și își schimbă culoarea în galben deschis, potrivit retete.unica.ro.

Se adaugă mierea amestecată cu apă. Se amestecă încet la viteza cea mai mică a mixerului electric. Se cerne făina și se adaugă treptat, în 3 etape. În prima etapă se adaugă 1/3 din cantitatea totală de făină și trebuie amestecată 15 secunde la viteza cea mai mică a mixerului. Se adaugă și restul făinii în 2 etape în cantități egale. Nu se amestecă foarte mult pentru că se va risca formarea glutenului și astfel kasutera este compromisă.

Se preîncălzește cuptorul la 160 grade Celsius. Aluatul pentru pandișpanul japonez se toarnă într-o formă de chec. Se lovește forma cu aluat de masă pentru a evita formarea de bule. Kasutera se coace timp de 35-40 minute sau până ce desertul trece testul scobitorii. Pandișpanul japonez se lasă la răcit și apoi se învelește în folie alimentară și se dă la frigider pentru 12 ore.

BONUS: Rețeta de chec pufos cu cacao

Ingrediente

2 plicuri zahăr vanilat bourbon
5 ouă mici
200 gr făină
200 gr zahăr
1 linguriţă praf de copt
2 linguri cacao
4 linguri ulei
1 praf de sare
pentru ornat câteva alune de pădure

Cum se prepară

Separăm albuşurile de gălbenuşuri şi batem albuşurile cu un praf de sare, cu ajutorul mixerului. Când albuşurile au devenit spumoase, adăugăm zahărul vanilat bourbon şi zahărul tos până când obţinem o spumă tare şi lucioasă, potrivit bucataras.ro.

Gălbenuşurile se amestecă cu uleiul, ca la maioneză, se toarnă câte puţin şi se pun peste albuşurile bătute spumă, amestecând de jos în sus cu o spatulă. Se amestecă faina cu praful de copt şi se pune peste amestecul de albuşuri şi gălbenuşuri lingură cu lingură, amestecând tot cu spatula cu mişcări largi de jos în sus pentru a nu scoate aerul din albuşuri. Împărţim compoziţia formată în două şi într-una din ele punem cacaoa pe care am amestecat-o bine cu 2-3 linguri de apă caldă.

Într-o tavă mare de cozonac tapetată cu hârtie de copt (eu am folosit forme cumpărate din hârtie) începem să formăm checul. Punem în tavă, cu o lingură, din compoziţia albă şi peste din compoziţia cu cacao și tot așa până terminăm ambele compoziții. Dăm checul la cuptor, în aragazul încins înainte la 180°c, pentru 30-40 minute, până ce checul e bine copt. Când e pe jumătate copt, poți pune peste el câteva alune de pădure. La sfârşit, se face testul cu scobitoarea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel