Data publicării:

Palestina, decizie în conflictul din Israel. Tensiuni în Orient

Autor: Darius Muresan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Palestina
Palestina

Guvernul palestinian nu va mai colabora cu reprezentantul special al ONU în Orientul Mijlociu, Nikolai Mladenov, a declarat joi un înalt oficial palestian, citat de AFP.

Mladenov este acuzat că şi-a depăşit atribuţiile, încercând să obţină un acord între Israel şi mişcarea islamistă Hamas.

Ahmed Majdalani, membru al comitetului executiv al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei (OEP), a afirmat într-un comunicat că i-a adus la cunoştinţă secretarului general al ONU, Antonio Guterres, faptul că Mladenov "nu mai este acceptabil" pentru guvernul palestinian.

Organizaţia Naţiunilor Unite nu a confirmat primirea mesajului respectiv, iar Mladenov nu a comentat imediat anunţul lui Majdalani.

Ambasadorul israelian la ONU, Danny Danon, a reacţionat însă printr-un comunicat în care arată că "după ce au spus 'nu' Israelului, 'nu' Statelor Unite, palestinenii spun acum 'nu' ONU" şi că prin această decizie preşedintele palestinian Mahmoud Abbas "continuă să conducă Autoritatea Palestiniană spre izolarea internaţională, ceea ce în ultimă instanţă le face rău palestinienilor".

Marţi, conform unui acord încheiat cu ajutorul ONU, fâşia Gaza, controlată de mişcarea Hamas, a primit combustibil pentru centrala electrică, plătit de Qatar, deşi Autoritatea Palestiniană s-a opus.

Mladenov, cu concursul Egiptului, încearcă să obţină un armistiţiu pe termen lung între Israel şi Hamas - organizaţie care nu recunoaşte statul evreu, spre deosebire de OEP. Autoritatea Palestiniană nu este inclusă în negocierile indirecte.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel