Paleologu: Orice ar spune Băsescu, Opoziția consideră că e cu intenție perversă
Traian Băsescu își dorește să fie consemnat în istorie ca cel care a revizuit Constituția, mai ales că are o ”semnătură grandioasă”, cum nici Napoleon nu avea, a declarat, marți la RFI, vicepreședintele PDL, Theodor Paleologu, precizând totodată că Opoziția dezvoltă o psihoză în ceea ce-l privește pe președinte, întrucât orice ar spune acesta, ei consideră că e cu o ”intenţie perversă”.
În opinia democrat-liberalului, ”ciulamaua politică românească” nu are șanse să evolueze cât timp Opoziția nu privește serios propunerea președintelui de scurtare a mandatului.
"Sunt slabe speranţe să iasă ceva rezonabil din ciulamaua politică românească. Liderii Opoziţiei greşesc când nu iau în calcul propunerea preşedintelui de a-şi scurta mandatul, în schimbul modificării legii fundamentale. Traian Băsescu vrea să rămână în istorie prin revizuirea Constituţiei. Semnătura lui seamănă cu cea a lui Ludovic al XIV-lea, nici măcar Napoleon n-avea o semnătură atât de grandioasă!", a declarat vicepreşedintele PDL, Theodor Paleologu.
Liderii Opoziției greșesc când nu acceptă modificarea Constituției, introducerea Parlamentului unicameral și reducerea numărului de parlamentari în schimbul renunțării la o parte din mandatul de președinte al lui Traian Băsescu și acționează asemeni lui Farfuridi, din opera lui Caragiale, mai spune Paleologu.
"Trebuie luată foarte în serios propunerea preşedintelui de a se retrage, de a demisiona, în caz că se ajunge la o modificare a Constituţiei, un consens cu partidele din Opoziţie pentru modificarea Constituţiei. Şi aici cred că liderii Opoziţiei greşesc. Au dreptate să îndepărteze varianta unei asumări a guvernării în acest moment, dar n-au dreptate să îndepărteze din start orice discuţie despre modificarea Constituţiei, pentru că e vorba de credibilitate, dar dacă tot spui că vrei să revizuieşti Constituţia, ce faci, faci ca Farfuridi? Să se revizuiască primesc, dar să nu se schimbe nimic? Cam asta este tonalitatea generală a discursurilor despre revizuirea Constituţiei, suntem în continuare la Farfuridi!", afirmă vicepreşedintele PDL.
Susținând că președintele nu a acționat întotdeauna fair-play față de Opoziție, Theodor Paleologu afirmă că aceștia ar trebui să arate ”mai multă înțelegere a omului Traian Băsescu” și să nu mai considere orice demers al șefului statului ca o ”intenție perversă”.
"Liderii Opoziţiei şi nu numai liderii de prim-plan, persoanele importante din Opoziţie au ajuns la un fel de psihoză în ceea ce-l priveşte pe Traian Băsescu. Orice ar spune, consideră că e cu o intenţie perversă. E o lipsă absolută de încredere în preşedinte. În unele cazuri, sigur, preşedintele le-a făcut figuri care nu au de ce să le fi lăsat amintiri plăcute, dar în ceea ce priveşte revizuirea Constituţiei, ar trebui să privească lucrurile cu mai multă înţelegere a omului Traian Băsescu", a precizat Theodor Paleologu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News