Data publicării:

Palavrov, nume nou pentru Serghei Lavrov, mâna dreaptă a lui Putin

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Lavrov
Lavrov

În cea de-a 23-a zi a războiului început de Vladimir Putin în Ucraina, un miting pro-Kremlin, sub pretextul „aniversării” a opt ani de la anexarea ilegală a Crimeei de către Rusia, a avut loc, vineri, pe stadionul Luzhniki din Moscova. Jurnalistul Val Vâlcu a explicat de ce, în cele din urmă, Occidentul va câștiga.

„M-am întrebat și eu, uitându-mă la imaginile de la acest festival de la Moscova, dacă oamenii ajunși în tribune știu cu adevărat ce se întâmplă în Ucraina. Nu știu, sau au venit din ordinul lui Putin, sau nu le pasă, și cred în propaganda Kremlinului? (...) Sunt cadre cu oameni care râd, care și-au pictat drapelul pe față, flutură steagurile, bat din palme. Este un entuziasm fals?”, a spus Cătălina Porumbel, vineri, la Antena 3.

„Suntem siguri că acele imagini nu sunt de la un meci de fotbal? Și când a căzut serverul, erau pregătite imagini...”, a zis Val Vâlcu, prezent în studioul Antena 3. „De ce va câștiga Occidentul? Pentru că dumnevoastră ați dat în direct acest discurs al lui Putin, în timp ce Putin taie orice mesaj, de aceea va pierde. Este limpede!”, a subliniat Val Vâlcu, adăugând ulterior: „De ce se teme Putin, dacă e atât de reală iubirea poporului, dacă poporul îl susține?!

Val Vâlcu a făcut referire și la Marina Ovsianikova, care a avut curaj să protesteze în direct împotriva războiului la un post TV de stat. A intrat în cadru în timpul unei emisiuni de știri în direct, purtând o pancartă pe care scria: „Nu războiului”.  

„A tăiat Internetul, fără rețele de socializare, a izolat-o pe Marina Ovsianikova... De ce se teme, dacă lumea îl iubește? De ce nu discută cu presa occidentală?”, a mai spus Val Vâlcu. „Putin se teme de Armata sa, se teme de generali, se teme de oricine ar putea să-l elimine, pentru că tot sistemul, tot aparatul suferă. Noi ne gândim la zece - 50 de oligarhi pe care îi vedem, dar gândiți-vă că e o divizie întreagă”, a adăugat Val Vâlcu.

Fără discuție, Rusia nu poate rezista”, a subliniat jurnalistul.

„Foarte important a fost și mesajul transmis de ambasadorul Chinei în Ucraina. Se gândește la pace, la reconstrucție. În altă ordine de idei, ministrul de Externe Palavrov îi zic eu, pentru că numai palavre are, a fost întors din drum și cel mai probabil această schimbare se datorează părții chineze”, a precizat Val Vâlcu. În context, amintim că avionul care îl transporta pe ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, într-o misiune diplomatică la Beijing, s-a întors din zbor spre Moscova, a relatat ziarul german Bild. Conform sursei citate, avionul lui Lavrov era programat să aterizeze la Beijing joi. Nu este clar dacă Beijingul nu a mai vrut să îl primească pe Lavrov sau dacă Putin i-a ordonat să se întoarcă înapoi la Moscova.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel