Palatul Parlamentului, fără căldură. Maximescu, OMV Petrom: Am fi putut avea gazele din Marea Neagră
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Palatul Parlamentului, fără căldură. Maximescu, OMV Petrom: Am fi putut avea gazele din Marea Neagră / Foto: Pixabay
Palatul Parlamentului, fără căldură. Maximescu, OMV Petrom: Am fi putut avea gazele din Marea Neagră / Foto: Pixabay
Alexandru Maximescu, directorul OMV Petrom a vorbit despre problema lipsei căldurii în București și despre oportunitățile pe care le-a avut România în ceea ce priveşte producţia de gaze.

Producţia de gaze din Marea Neagră ar fi trebuit să înceapă în această iarnă, dacă autorităţile ar fi adoptat la timp legislaţia care să permită dezvoltarea acestor zăcăminte, în schimb avem probleme cu aprovizionarea chiar şi în Palatul Parlamentului, a afirmat, vineri, Alexandru Maximescu, director corporate affairs OMV Petrom, transmite Agerpres.

"Ca să vedem ce oportunităţi a avut România în ceea ce priveşte producţia de gaze, să ne uităm în urmă cu patru ani, când a fost adoptată Legea 256, care ar fi trebuit să permită dezvoltarea resurselor din Marea Neagră. Producţia ar fi putut începe în primul trimestru din anul 2022. România ar fi putut beneficia până la 10 miliarde de metri cubi de producţie de gaze pe an, bugetul de stat ar fi putut beneficia de 2 miliarde de dolari pe an, am fi putut crea şi menţine circa 30.000 de locuri de muncă. Am fi putut suplimenta cu gaze Republica Moldova fără nicio problemă în anii următori şi n-ar fi fost probleme de alimentare pe piaţa din România", a spus oficialul companiei energetice.

"Este nevoie de schimbarea legislaţiei în cel mai scurt timp"



De asemenea, România ar fi putut avea un rol foarte important pe această piaţă în regiune.

"Dacă vrem să ne atingem obiectivele din pachetul Fit for 55, e timpul să trecem la acţiune. Astăzi, probabil Romgaz va aproba în Adunarea Generală a Acţionarilor preluarea participaţiei ExxonMobil şi suntem gata să investim alături de Romgaz în acest proiect ambiţios, care va schimba peisajul energetic al regiunii. Pentru aceasta, este nevoie de schimbarea legislaţiei în cel mai scurt timp. Ne bucurăm că reprezentanţii coaliţiei care a venit acum la guvernare şi-au asumat aceste modificări până la finalul anului, ceea ce va permite să avem primele gaze în 2026 - 2027 din Marea Neagră", a continuat Maximescu.

România deja importă 20% din consumul de gaze, iar, fără resursele din Marea Neagră, vom ajunge la 50% în 2030. El a arătat că deja sunt vizibile efectele lipsei acute de investiţii din ultimii ani, exemplificând cu lipsa căldurii în Palatul Parlamentului.

"În Bucureşti, în Palatul Parlamentului, nu funcţionează încălzirea"



"Nu sunt bucuros să spun asta, dar o voi spune, pentru că restul paneliştilor nu sunt cu noi aici. În acest moment suntem în Palatul Parlamentului, este mijlocul lunii decembrie şi îngheţăm de frig. În Bucureşti, în Palatul Parlamentului, nu funcţionează încălzirea. Deci, dacă nu luăm în serios problema investiţiilor şi a implementării proiectelor, aceasta va fi problema multor oameni din România şi trebuie cu toţii să contribuim să evităm astfel de experienţe", a punctat reprezentantul OMV Petrom. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel