Palatul de Justiţie, deschis pentru public, marţi, De Ziua Europeană a Justiţiei Civile
Curtea de Apel Bucureşti organizează, marţi, cu ocazia Zilei Europene a Justiţiei Civile, Ziua uşilor deschise, eveniment în cadrul căruia Palatul de Justiţie din Capitală va putea fi vizitat de public, informează un comunicat al instituţiei.
În cadrul evenimentului, Biroul de Informare şi Relaţii Publice al Curţii va pune la dispoziţia vizitatorilor un set de informaţii cu privire la importanţa Zilei Europene a Justiţiei Civile, un scurt istoric al Palatului de Justiţie Bucureşti, dar şi o prezentare succintă a autorităţii judecătoreşti din România, precum şi un set de materiale în prezentarea elementelor de noutate aduse de noul Cod civil, intrat în vigoare la pe 1 octombrie.
Totodată, vizitatorilor li se va asigura accesul în zonele importante pentru activitatea judiciară.
Persoanele interesate de vizitarea Palatului de Justiţie Bucureşti se vor adresa personalului care asigura paza la intrarea principală în Curtea de Apel Bucureşti (Splaiul Independenţei nr.5), marţi, între orele 10.00 – 13.00.
Monument istoric, înălţată pe moşiile boierilor Creţuleşti şi Goleşti
Palatul de Justiţie din Bucureşti, monument istoric şi de artă, a fost proiectat şi de construit în perioada 1890- 1895 şi consolidat şi restaurat între 2004 şi 2006, potrivit prezentării de pe portalul instanţei. Clădirea a fost ridicată pe locul unde funcţiona, pe vremea Regulamentului Organic, Curtea judecătorească, iar aceasta fusese înălţată pe moşiile boierilor Creţuleşti şi Goleşti, pe dreapta Dâmboviţei.
Lucrările de construcţie au fost conduse de arhitectul Ion Mincu, care în plus desenase şi schiţele decoraţiunilor interioare, respectiv plafoane, pardoseli, balustrade, scări, mobilier. Corpul central al palatului este construit într-un stil renascentist francez, iar pe faţada cladirii pot fi admirate cele şase statui alegorice din marmură, care repezintă Legea, Dreptatea, Justiţia, Adevărul, Forţa şi Prudenţa, realizate de sculptorul Karol Stork.
La 111 ani de la inaugurarea sa, palatul de Justiţie a fost supus unor ample lucrări de consolidare şi de restaurare tot împreună cu arhitecţi şi constructori români şi francezi, cărora li s-au alăturat o serie de profesori şi studenţi de la Universitatea Naţională de Arte.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News