Data actualizării:
Data publicării:

Pădurile din România, monitorizate prin satelit. Carmen Avram: Ni se pregătește ceva!

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Politica
WhatsApp

Europarlamentarul Carmen Avram a anunţat că va fi lansat un program de monitorizare prin satelit a pădurilor din România şi Uniunea Europeană, în contextul defrişărilor ilegale masive. 

"Am avut câteva interpelări la adresa Comisiei Europene. Actualul comisar de mediu mi-a răspuns şi în legătură cu cele 76 la sută de procente din pădurile Europei care sunt în afara unui regulament european, ceea ce înseamnă că sunt la îndemâna legilor şi interese naţionale, pe care le-am văzut cum funcţionează. Comisarul spune acum că există îngrijorare pentru pădurile din România, dar ni se şi pregăteşte ceva. Există dezbatere pe noua strategie europeană pentru păduri şi, din fericire, mă voi ocupa personal de acest dosar. Mă voi ocupa personal ca la nivel european să se ştie exact ce se întâmplă cu pădurile din România şi ca acele legi să fie respectate.", a declarat Carmen Avram la Antena 3. 

Program de monitorizare prin satelit

"Avem peste 20 milioane metri cubi de lemn care dispar ilegal din pădurile noastre şi nu avem oameni traşi la răspundere şi nicio strategie prin care să oprim asta. Comisia Europeană va lansa un program de monitorizare prin satelit a pădurilor europene. Şi eu am impresia că nu ne cred foarte tare, pentru că se uită la noi prin prisma legilor, şi am asistat la nenumărate discuţii în ultima perioadă în care europarlamentari din ţările europene au explicat cum manageriază pădurile, cum taie, cât taie, aşa că e greu să îţi imaginezi cum în România s-au defrişat munţi întregi.", a mai spus europarlamentarul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel