Data publicării:

Pacienţii cu variola maimuţei ar trebui să evite contactul cu animalele lor de companie

Autor: Nicoleta Baciu | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Pacienţii cu variola maimuţei ar trebui să evite contactul cu animalele lor de companie. Sursa - Pexels
Pacienţii cu variola maimuţei ar trebui să evite contactul cu animalele lor de companie. Sursa - Pexels

Persoanele infectate cu virusul care cauzează variola maimuţei trebuie să evite la maximum contactele cu animalele lor de companie, au recomandat joi autorităţile sanitare din Franţa, relatează AFP, citat de Agrepres.

În urma creşterii numărului de persoane infectate cu acest virus în multe ţări situate în afara zonelor africane endemice, Agenţia naţională pentru siguranţă sanitară (ANSES) din Franţa a fost sesizată de urgenţă în legătură cu chestiunea transmiterii bolii la animale de companie.

Potrivit cunoştinţelor ştiinţifice actuale, lagomorfele - un ordin de mamifere rozătoare din care fac parte iepurii de casă şi iepurii de câmp - sunt receptive şi sensibile în condiţii experimentale la acţiunea acestui virus, în special puii lor.

Sciuridele, rozătoare din care fac parte veveriţele şi câinii-de-preerie, constituie o familie receptivă şi sensibilă, prezentând un posibil risc de infectare chiar mai mare decât riscul care există pentru oameni. Deţinerea şi vânzarea acestor animale nu este autorizată în Franţa.

Rozătoarele de companie, precum şobolanul cenuşiu, şoarecii, cobaii şi hamsterii, par însă puţin receptive la vârstă adultă, dar ar putea fi receptive în cazul exemplarelor tinere, transmite Agrepres.

Datele medicale lipsesc deocamdată pentru dihori şi câini. În ceea ce le priveşte pe pisici, doar un singur studiu serologic a fost efectuat şi acesta a avut rezultate negative. În acest stadiu, niciun caz clinic nu a fost raportat pentru aceste trei specii.

 

Specialiştii ANSES recomandă "purtarea mănuşilor de plastic şi a măştii sanitare"



Ţinând cont de aceste date, atunci când o persoană este infectată cu virusul variolei maimuţei, ANSES recomandă "să se evite la maximum contactele dintre animal şi persoana infectată, ideal lăsând animalul în îngrijirea unei alte persoane pe durata perioadei de izolare a pacientului". Înaintea fiecărui contact cu animalul de companie, specialiştii de la ANSES recomandă "spălarea mâinilor, purtarea mănuşilor de plastic şi a măştii sanitare de unică folosinţă".

În aşteptarea datelor suplimentare despre sensibilitatea şi receptivitatea animalelor de companie, "cea mai mare vigilenţă" a fost de asemenea recomandată pentru medicii veterinari care primesc spre consultare animale de companie ai căror proprietari sunt simptomatici.

Până la sfârşitul anului 2022, o nouă expertiză va completa aceste prime recomandări. Ea va viza evaluarea riscurilor de transmitere a virusului către fauna peridomestică (mai ales rozătoare). O evaluare a riscului ca oamenii să "importe" virusul de la animale infectate va fi de asemenea realizată.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel