Pablo Cortacero, mesajul aşteptat de jucătorii şi suporterii dinamovişti
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
Foto: Facebook Dinamo
Foto: Facebook Dinamo
Acționar majoritar al clubului Dinamo București, Pablo Cortacero a transmis în această după-amiază, din Spania, un mesaj către toți suporterii echipei din Ștefan cel Mare, publicat pe site-ul oficial.

"Vreau să transmit mai întâi scuze sincere pentru situația în care se află Dinamo în acest moment. Întârzierea plăților și gestionarea deficitară a acestei societăți au făcut ca incertitudinea să se instaleze în rândul suporterilor și în cadrul clubului. Prin acest comunicat, vreau să transmit liniște și să precizez că astăzi a fost făcută o primă plată pentru salarii și furnizori, banii urmând să intre în conturile clubului la începutul săptămânii viitoare.

Astăzi s-a procedat la convocarea membrilor Consiliului de Administrație pentru majorarea capitalului social al clubului cu suma de 5 milioane de euro. Sunt conștient de dificultățile în care se află clubul în această perioadă, dar le transmit tuturor fanilor un mesaj de angajament față de Dinamo. Sunt implicat total în acest proiect, nu am avut și nu am intenția de a-l abandona!", spune Pablo Cortacero pentru www.fcdinamo.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel