Tabletă
Desktop
Data actualizării:
Data publicării:
Data publicării:
PAȘTE 2017: Singura călătorie pe care o poate face un creștin ortodox. Tradiție despre care puțini vorbesc
Dan Ciachir, scriitor, jurnalist şi expert în religie, a explicat în exclusivitate pentru DC News semnificația hagialâcului în pragul Sfintelor Sărbători de Paști, pelerinajul la mănăstiri sau la Locurile Sfinte. El a discutat totodată, și despre pelerinajul în perioada comunistă.
”De Paști, singura călătorie pe care o poate face un creștin ortodox, este ori la mănăstiri ori așa numitul hagialâc, care înseamnă călătorie la Sfintele Locuri, călătorie la Ierusalim. Cel care a făcut o asemenea călătorie, poartă numele de hagiu.
Hagialâcul este o tradiție foarte adâncă la noi, îi găsim urmele la Anton Pann care a făcut chiar un proschinitar, adică un ghid al celui care mergea la Sfintele Locuri. Era o mândrie pentru ei să petreacă Paștele la Ierusalim, la Sfintele Locuri. Erau destul de complicate aceste călătorii, dar se făceau în așa fel încât să coincidă cu Sfintele Paște.
Aici este deosebirea dintre turism și pelerinaj. Patriarhia are o agenție care organizează pelerinaje la Sfintele Locuri. Merg însoțiți de un preot care le explică totul. Merg în primul rând Sfântul Mormânt, merg pe Golgota, în punctele importante din Ierusalim. Este un lucru frecvent”, a precizat în exclusivitate pentru DC News, Dan Ciachir.
Având în vedere riscul pe care pelerinii și-l asumă din cauza conflictelor din Gaza, Dan Ciachir consideră că: ”Nu este riscant, se merge cel mult la Iordan, dacă nu mă înșel, dar se merge în Ierusalim, compania este securizată. Astfel de pelerinaje sunt frecvente.
Dar nu este vorba de turism, la fel ca și în cazul Crăciunului. Călătoriile de Paști în scop de pelerinaj se fac fie la mănăstiri, fie dacă e vorba de străinătate, la Sfintele Locuri. Este o formă de devoțiune, de credință. Se mergea și înainte de căderea comunismului, dar cu mare greutate. O parte din călugări o făceau, dar era costisitor și mai era problema că nu li se dădea voie”, a mai explicat scriitorul.
Pelerinajele sub vechiul regim
”Nu, nu erau piedici. Cei care nu se duceau nu mergeau de frică, să nu se spună că sunt văzuți. Erau mulți oameni care mergeau. Era plin la mănăstiri. Îmi aduc aminte că erau unii uimiți să vadă autobuze de muncitori veniți de la mănăstirea neamț, asta în anii 80. Mai ales după 1985, regimul era preocupat de propria exsitență. Acestea sunt decadențele tuturor dictaturilor.
Cei mai grei ani au fost 1948-1953, anii terorii. Desigur, în rapoartele Securității, Patriarhul Justinian, apare ca cel mai mare dușman, după ce au crezut că e omul lor”
În 1955 a fost ca în Bizaț, când canonizarea primilor sfinți români s-a făcut în comunism”, a conchis Dan Ciachir.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
