Data actualizării:
Data publicării:

Paște 2014: Un șofer a fost prins cu o viteză record pe A3

Autor: DCNews Team | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Un bărbat de 46 de ani din Bucureşti a fost depistat, duminică, de poliţişti , în timp ce conducea cu 216 km/h pe  Autostrada  Bucureşti - Ploieşti . Respectivului șofer i-a fost reţinut permisul pentru 90 de zile şi aplicată o amendă de 850 de lei, informează Poliţia Română.

Duminică, în jurul orei 13:15, poliţiştii Biroului de Poliţie Autostrada Bucureşti - Ploieşti (A3) din cadrul I.G.P.R. au depistat un bărbat, de 46 de ani, din Bucureşti, în timp ce conducea un autoturism cu o viteză peste limita maximă admisă.

Bărbatul a fost înregistrat cu aparatul radar, la km. 21, pe sensul de mers Bucureşti - Ploieşti, conducând cu o viteză de 216 km/h.

Conform legislaţiei în vigoare, acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 850 de lei. Totodată, poliţiştii i-au reţinut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 de zile.

În perioada 19-21 aprile, cu ocazia Paştelui Ortodox şi a celui Catolic, aproape 1.600 de poliţişti de la rutieră sunt prezenţi în trafic pentru asigurarea fluenţei traficului, combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor şi a ambuteiajelor rutiere, precum și pentru fluidizarea şi controlul circulaţiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel