Paște 2014: Ce este interzis să faceți în Vinerea Mare
Paște 2014, Vinerea Mare, tradiții și obiceiuri. Data de 18 aprilie este ultima vineri din Postul Paștelui numită și Vinerea Mare sau Vinerea Neagră.
Tradiția creștin-ortodoxă spune că în Vinerea Mare credincioșii trebuie să țină post negru pentru a reaminti jertfa Mântuitorului Iisus.
În Vinerea Mare, se scoate Sfânta Cruce în mijlocul Bisericii, la amiază, iar înaintea ei se aşează pe masă Sfântul Epitaf. Este ziua în care se tămăduieşte sufletul de păcat şi se spune că până şi cei blestemaţi se pot vindeca.
Sfântul Epitaf aşezat în faţa Crucii cu Mântuitorul răstignit este loc de pelerinaj al credincioşilor. Este aşa-numita „trecere pe sub Masă" – un dans ritual de bucurie, după cum explică preoţii. Creştinii trec în genunchi pe sub Masă, acesta însemnând gestul suprem de pocăinţă, iar după ce ies, se ridică în picioare, gestul simbolizând faptul că respectivul nu rămâne doar la pocăinţă, ci „se îndreaptă", se luminează după această trecere, se purifică, scrie România TV.
Tradiții și obiceiuri
În vinerea din Săptămâna Patimilor, Vinerea Mare, oamenii trebuie să facă baie înainte de răsărit pentru a nu se îmbolnvă în restul anului. În această zi, femeile spun descântece de boli: "așa cum este Vinerea Seacă, așa să sece și bolile".
VEZI ȘI: Paște 2014: Un preot răbufnește în Săptămâna Mare: "Femeia care face avort nu poate fi numită nici măcar animal, ci DIAVOL"
Se spune că persoana care postește în Vinerea Mare nu va mai suferi de dureri de cap și va sti că va muri cu trei zile înainte. De asemenea, conform tradiției, dacă plouă în Vinerea Seacă, va fi un an roditor, iar, în caz contrar, va fi unul secetos și neroditor.
VEZI ȘI: Paște 2014: O rețetă Masterchef: Cozonacul, înlocuit cu o delicatesă
În această zi oamenii nu trebuie să se certe orice s-ar întâmpla. În plus, credincioșii nu trebuie să se laude că postesc. Conform tradiției, oamenii nu trebuie să doarmă mai mult pentru a trece timpul mai repede, pentru că asta înseamnă că încercă să se înşele pe sine. De asemenea, în Vinerea Mare, în tradiția populară sunt interzise mâncărurile la cuptor.
Ouăle nu se vopesc în Vinerea Mare
Femeile care nu au înroşit ouă în Joia Mare trebuie să facă acest ritual sâmbătă, înaintea Paştelui şi în niciun caz în Vinerea Mare. În această zi se spune că nu se face nimic pentru spor, pentru că nu rodeşte.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News