Durează însă puţin mai mult decât am crezut cu toţii', a spus fostul lider al trupei Black Sabbath, în vârstă de 70 de ani, într-o înregistrare video publicată pe conturile sale de pe reţelele de socializare. Osbourne a fost spitalizat de mai multe ori în ultimul an în urma unei căzături care a necesitat o intervenţie chirurgicală amplă la coloana vertebrală şi gât precum şi în urma unor alte probleme medicale - pneumonie, complicaţii cauzate de gripă şi infecţii la nivelul mâinii.
Aceste urgenţe medicale împreună cu alte dificultăţi cu care s-a confruntat artistul au dat naştere la speculaţii în presa tabloidă că viaţa lui ar fi în pericol. Osbourne a spus că s-a plictisit de moarte să stea în pat toată ziua, adăugând că va trebui să mai aveţi puţină răbdare. 'Amân turneul european pentru că nu sunt pregătit.
Nu mă retrag din activitate - mai am concerte de susţinut -, dar când voi reveni în turneul american, vreau să fiu complet pregătit să urc pe scenă şi să vă uimesc', a adăugat artistul. No More Tours 2, turneul solo al artistului, a fost deja amânat de două ori. Spectacolele din Europa au fost reprogramate să înceapă în ianuarie 2020. Concertele din America de Nord, reprogramate începând cu mai 2020, se vor desfăşura conform programului, a precizat miercuri compania care se ocupă de promovarea spectacolelor, Live Nation, informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Cântec comunist pus pe manele. Parodia pe 1 Mai pe care să o asculți la grătar /video
- Ce au făcut primarii USR în mandatele lor. Exemplele care spun totul despre edilii pe care i-ați ales