OUG Toader. Cazul Orban, Tăriceanu, Ghiță, Mazăre. Sergiu Andon: Văd un dezastru
O eventuală ordonanță de urgență care să permită oamenilor condamnați de completele de cinci judecători de la Curtea Supremă să anuleze sentințele, are, potrivit avocatului Sergiu Andon, și un revers al medaliei.
Contestația în anulare poate fi făcută conform Codului de Procedură Penală nu numai de oamenii condamnați de completele de cinci judecători de la Curtea Supremă ci și de procurorii care s-au ocupat de cazuri care s-au soldat cu achitări. Adică, dacă Guvernul va emite ordonanța anunțată de Tudorel Toader, politicienii achitați de Curtea Supremă în diferite dosare, ca Ludovic Orban, Radu Mazăre, Victor Ponta sau Călin Popescu Tăriceanu ar putea fi trimiși din nou în judecată la solicitarea Parchetului de a contesta în anulare a sentințelor.
"Juridic, din păcate, Parchetul poate să facă contestație în anulare pentru hotărârile pronunțate fără alcătuirea corespunzătoare a instanțelor, cum sunt cazurile în discuție și mai mult, privind în sens larg atribuțiile pe care le are, Parchetul ar trebui să se simtă și obligat să o facă. Civic, văd un dezastru și mai mare în ordinea de drept decât este acum. Suntem, și îmi cântăresc bine cuvintele, într-o situație catastrofală, sub aspectul ordinii de drept. Atenția publică este sedusă, și într-un fel explicabil, de nedreptățile comise, dar nu aud ca nimeni să se gândească la dărâmarea edificiilor justiției, la instabilitatea hotărârilor judecătorești fără de care nu există ordine de drept, la discreditarea instanțelor și mai ales a parchetelor. Toate acestea îmi oferă așa imaginea de oraș în ruină, de Hiroșima ordinii de drept, în care intră și siguranța cetățeanului", a explicat avocatul pentru DC News.
Fără o lustrație se produce dezastrul
"Cel mai nemulțumit sunt din cauza faptului că, dacă tot se produce acest dezastru, nimeni nu îi ia de guler pe adevărații vinovați. Adică vorbesc despre cei care au intrat în justiție, au făcut teorie, doctrină. Ne amintim de sintagma "câmpul tactic". Ăștia stau cu pensii fabuloase și sunt încununați cu titluri științifice, culmea! Și dacă nu mă înșel, îi mai învață și pe alții, adică predau altora. Fară o lustrație drastică a vinovaților de acolo, din cotloane, nu doar a celor care au semnat de frica serviciilor secrete, dezastrul va fi și mai mare. Dar îmi e teamă că nu se va face. Ani de zile nu va mai fi dreptate nici pentru cetățean, nici siguranță pentru el și averea lui. Mă mir că mai rămân procurori să își mai facă meseria acum. O să se intre în Parchet cu mașina cum s-a intrat la Craiova acum câteva zile în serviciul de gardă, așa ca pe podurile londoneze", a adăugat Andon.
VEZI ȘI:
OUG privind contestaţia în anulare - Comisia Europeană, cu ochii pe România
USR, solicitare șoc către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News