Data publicării:

OUG STATUT POLIȚIȘTI, pus de MAI în dezbatere publică: Beneficii pentru polițiști

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp
Foto ilustrativ
Foto ilustrativ

MAI a pus în dezbatere publică un proiect de OUG pentru modificarea și completarea Legii nr.360/2002 privind Statutul Polițistului.

Textul proiectului de act normativ este afişat şi poate fi consultat pe pagina de internet a instituţiei noastre: www.mai.gov.ro, la secţiunea Transparenţă decizională, precum şi la Centrul de Relaţii cu Publicul al M.A.I., din Piaţa Revoluţiei nr. 1 A, sector 1, Bucureşti.

Printre noutăți, se numără mandat de 4 ani pentru posturile de conducere, situațiile în care încetează mandatul.

De asemenea, se introduce decontarea cheltuielilor de asistență juridică în procesele care se desfășoară pentru fapte care au fost săvârșite în exercitarea atribuțiilor de serviciu, dar și procedura de decontare.

Dacă va fi găsit vinovat sau va încheia un acord de recunoaștere a vinovăției, polițistul va fi obligat să restituie sumele primite. 

Sunt introduse noi prevederi cu privire la plata chiriei, care va continua să fie acordată dacă polițiștii își vor cumpăra o locuință prin credit imobiliar sau ipotecar. 

Când intră în vigoare ordonanța, polițiștii aflați pe posturi de conducere se consideră înveștiți pentru o perioadă de 4 ani. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel