OUG privind IJ. Toader: Am cerut CSM!
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a afirmat joi că a cerut în două rânduri Consiliului Superior al Magistraturii să organizeze o şedinţă de plen pentru avizarea ordonanţei de urgenţă care reglementează conducerea interimară a Inspecţiei Judiciare, iar aceştia i-ar fi răspuns că nu se poate întruni cvorumul.
'Întrebaţi CSM-ul, care mi-a dat în scris că nu putem întruni cvorumul pentru a ţine şedinţă de plen, ceea ce înseamnă că i-am întrebat. Şi i-am întrebat chiar în două rânduri şi am primit scris: nu putem avea cvorum pentru şedinţă de plen să dăm avizul', a declarat Tudorel Toader, la Ministerul Justiţiei. Mai mulţi membri ai Consiliului Superior al Magistraturii au trimis o scrisoare Avocatului Poporului prin care îi solicită acestuia să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la ordonanţa de urgenţă care reglementează conducerea interimară a Inspecţiei Judiciare. Cei şapte membri semnatari ai scrisorii consideră că există riscul ca ordonanţa să fie declarată neconstituţională 'cu consecinţa compromiterii unor anchete disciplinare vizând magistraţi sau a altor tipuri de verificări şi controale ce ţin de competenţa Inspecţiei Judiciare'.
Pe 6 septembrie, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat că Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă privind completarea articolului 67 din Legea 317/2004 privind CSM, pentru asigurarea interimatului conducerii Inspecţiei Judiciare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News