Data publicării:

OUG Dragnea vs decizia CCR. Riscuri și avantaje pentru Putere și Opoziție

Autor: Val Vâlcu | Categorie: Politica
WhatsApp

Ordonanța de Urgență propusă de vicepremierul Liviu Dragnea nu este singura cale prin care Guvernul poate da liber migrației aleșilor locali. Curtea Constituțională s-a pronunțat, deja, în cazuri privind consilierii locali, dar nu și în ceea ce privește primarii. În aceste cazuri, s-ar putea aplica prevederea constituțională care dă liber parlamentarilor să treacă de la un partid la altul, susțin unii experți în drept constituțional.

Statutul aleșilor locali sancționează cu pierderea mandatului atât consilierii cât și primarii care schimbă partidul între alegeri. Începând cu anul 2006, deciziile CCR stabilesc că această constrângere în cazul aleşilor locali este justificată şi constituţională, argumentând în favoarea menţinerii acestor reglementări, arată Mediafax. În 2009, Curtea Constituţională a respins solicitările formulate la nivelul instanţelor de mai mulţi consilieri care îşi pierduseră mandatul ca urmare a părăsirii partidului pe ale cărui liste au candidat, ori a excluderii.

Consilierii invocau articolul 69, alineatul 2, din Constituție, care prevede nulitatea mandatului imperativ, susținând că se aplică și în privinţa aleşilor locali.

Consilierii sunt aleși pe liste, primarii ”uninominal”

CCR a stabilit că reglementările privind încetarea mandatului de consilier local sau de consilier judeţean îşi au suportul în dispoziţiile art.8 alin.(2) din Constituţie, potrivit cărora partidele politice contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor. Motivul: consilierii au fost aleși pe liste de partid, deci electoratul a votat partidul și programul acestuia, nu candidatul.

Citește și: TRAIAN BĂSESCU - VICTOR CIORBEA: Președintele îl acuză de sabotarea democrației pe Avocatul Poporului

În 2006, cu un puternic sprijin mediatic și al societății civile, Alianța D.A. a încercat extinderea prevederii la nivelul parlamentarilor. Mișcarea era solicitată de unii lideri de opinie, la fel ca votul uninominal, pentru reformarea clasei politice.  Rezultatele, în cazul votului uninominal, au dezamăgit: ”reforma” a crescut puterea așa-numiților baroni locali și a grupurilor de interese din spatele candidaților.

Inițiativa prin care s-a dorit blocarea migrației parlamentarilor nu a avut succes, întrucât încălca articolul 69 din Constituție.

În cazul primarilor, nu există mențiuni exprese în Constituție, care să le apere mandatul, cum se întâmplă cu senatorii și deputații. Dar, nici nu se poate aplica articolul 8, invocat în cazul consilierilor. Motivul: primarii sunt aleși la fel ca parlamentarii, prin vot direct, nu pe liste de partid.  

Avocatul Poporului, rol cheie

Până acum, nimeni nu a sesizat CCR cu privire la neconstituționalitatea legii Statutului aleșilor locali, în ceea ce privește mandatul primarilor. Puterea s-a temut că își strică imaginea, Opoziția a profitat de prevederile legale.

Guvernul dorește adoptarea OUG până la alegerile prezidențiale, dar varianta OUG poate fi contestată la CCR de către Avocatul Poporului. Dacă Avocatul Poporului nu contestă OUG, aceasta își exercită efectul, în intervalul de 10 zile prevăzut de Guvern, dezbaterea parlamentară devenind inutilă.

În cazul unei intervenții a instituției conduse de Victor Ciorbea, momentul de start al ”migrației” ar fi amânat cu circa două săptămâni (perioada în care se pronunță Avocatul, plus termenul de la CCR). Evident, există riscul ca OUG să fie declarată neconstituțională.

Războiul imaginii, între sate și orașele mari

Dacă se ataca direct la CCR Statutul primarilor, exista șansa de a reduce intervalul cu două săptămâni, dar nu puteau migra și consilierii. Deși rolul acestora în alegerile  prezidențiale este mai puțin important decât al primarilor, guvernul a ales varianta mai lungă, dar completă. OUG are riscuri mari pentru imaginea Puterii. Opoziția a anunțat manifestări de stradă, cu impact în unele orașe, cum ar fi Timișoara. În astfel de orașe  se pot pierde mai multe voturi decât s-ar câștiga în zecile de comune cu primari migratori.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel