Data actualizării:
Data publicării:

OUG amnistie-grațiere. Iordache: Momentul zero! CEx, decizie, câți vor fi ELIBERAȚI

Autor: Bogdan Cotigă | Categorie: Stiri
WhatsApp
Florin Iordache
Florin Iordache

Deputatul PSD, Florin Iordache a explicat, pentru DCNews , ce tipuri de fapte ar putea fi grațiate de ordonanța amnistiei și grațierii și câți cetățeni ar putea beneficia de efectele acesteia. 

Iordache spune că ordonanța nu are în vedere faptele cu violență. "România a dat în mai multe dăți astfel de legi ale amnistiei și grațierii. Ultima dată când a fost dată o astfel de lege a fost în 2003, acum 15 ani. În legea pe care eu am propus-o sunt exceptate infracțiunile grave care presupun violență, crimă. Niciodată în istoria României nu au fost grațiate aceste fapte. Legea privește toate infracțiunile ușoare și cu pedepse de până la cinci ani. Sunt vizate și cazurile în care este vorba despre părinți încarcerați care au în îngrijire minori", a declarat deputatul PSD. 

Câți vor fi eliberați din închisori


Deputatul a precizat că o eventuală ordonanță ar privi toate faptele fără violență, chiar și condamnările în primă instanță. "La acel moment când am calculat cu cei de la penitenciare ar urma să fie eliberați în jur de 2.000 de oameni din 27.000 de condamnați. Se aplică tuturor condamnaților, fie că vorbim despre cei condamnați definitiv, fie că vorbim despre cei care au o condamnare în primă instanță. Se grațiază faptele produse până la momentul publicării ordonanței", ne-a mai spus Iordache. 

Momentul zero

„După CEX vom vedea dacă se discută sau nu (OUG pe amnistie şi graţiere n.r.). Eu vă spun după CEX. Nu ştiu acum ce se va discuta. În acest moment, sunt mai multe proiecte. Eu nu am văzut în CEX în acest moment discuţia despre amnistie şi graţiere. (...) Fără îndoială în CEX se poate discuta orice fel de problemă, fie că discutăm de legea pensiilor, fie că discutăm de o astfel de ordonanţă. (..) Aşa cum ştiţi eu am fost promotorul unei legi care vizează amnistia şi graţierea. Este o lege care stă de doi ani în Parlament. Eu personal am spus că ar trebui un moment zero în care să se discute despre amnistie şi graţiere. (...) La anumite legi importante cum este şi aceasta trebuie şi o decizie în CEX. Nu ştiu dacă se va lua decizia în acest CEX”, a declarat vineri Florin Iordache. 

VEZI SI:

Amnistie și grațiere, ordonanță de urgență. Viorica Dăncilă, decizie (surse)

Iordache, replică după criticile lui Iohannis: Ce pretenție să mai avem?


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel