Amnistia și grațierea au ajuns din nou subiectele principale de discuție în toate mediile după ce a fost lansat zvonul că Guvernul pregătește o ordonanță pe această temă. În ciuda faptului că acest subiect a fost lămurit chiar de ministrul Tudorel Toader, care a declarat că nu există în dezbatere un astfel de act normativ, se pare că informația s-a rostogolit cu repeziciune în mai multe medii. Readucerea în discuție a acestei teme se pare că are legătură cu interesul public despre care profesorul Marius Pieleanu susține că este uriaș.
"Au polarizat societatea românească"
"Amnisitia și grațierea sunt teme care au trezit un interes public uriaș și care, totodată, din păcate, au polarizat societatea românească și într-un mod inevitabil, nodurile de rețea, presa centrală și nu numai, oamenii politici sunt preocupați de aceste lucruri. Eu cred că a venit timpul să tranșăm odată această chestiune, să închidem această poveste cu amnisitia și grațierea și să ne focalizăm pe lucruri ce sunt mult mai importante în societatea românească astăzi și care, mă rog, contribuie la dezvoltarea economică a acestei țări și la bunăstarea ficeăruia dintre noi. Nu este un cap de țară dacă în zilele acestea s-ar sfârși războiul româno-român, cum foarte bine spunea Bogdan Chirieac. Amnistia și grațierea sunt teme ale războiului româno-român. Mai mult decât atât, mă tem că nu neapărat pe Liviu Dragnea îi vizează", a declarat Marius Pieleanu la Antena 3.
"Nu suntem la masa nici măcar a unei negocieri balcanice"
Sociologul consideră că suntem aproape de momentul în care ar putea avea loc negocierea sfârșitului războiului româno-român. "Trebuie să ne așezăm puțin și să gândim în termeni pozitivi și optimiști viitorul. Klaus Iohannis a făcut primul pas în privința asta, poate părea paradoxal, prin respectarea unei decizii a Curții Constituționale chiar dacă i-a căzut nefavorabil, ca să zic așa, Iohannis a deschis porțile negocierii sfârșitului războiului româno-român", a declarat Pieleanu. Mai mult, profesorul Pieleanu consideră că al doilea pas este "o regândire a înregului spectru politic românesc. O aducere, sub patronajul prezidențial, la aceeași masă, a tuturor factorilor decidenți din această țară, care împreună să ne schițeze măcar viitorul acestei țări, că suntem pe nicăieri. Nu suntem la masa nici măcar a unei negocieri balcanice, nici măcar unui coridor de gaze. Nu suntem pe nicăieri și este umilitor pentru o țară de peste 20 de milioane de locuitori!".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Pască pufoasă fără aluat
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol
- Candidatul cu șanse maxime la Capitală, după mutarea PSD - PNL. Ciuvică: Înainte, avea șanse minime
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”