Data publicării:

Otrăvire Skripal. Rusia, acuzații: "Rasputin a fost asasinat cu implicarea serviciilor britanice"

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Stiri
WhatsApp
vladimir putin
vladimir putin

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, a acuzat serviciile secrete britanice de implicare în asasinarea, în 1916, a misteriosului călugăr Grigori Rasputin - un personaj controversat care a avut o influenţă copleşitoare asupra ultimei familii imperiale a Rusiei, relatează vineri numeroase media ruse între care posturile de radio de opoziţie Eho Moskvî, Radio Svoboda (Radio Free Europe/Radio Liberty), precum şi canalul de televiziune REN TV. 

Alegeri prezidentiale 2024

Ea a făcut această declaraţie joi seara într-o conferinţă de presă într-o încercare de a contracara acuzaţiile Londrei privind implicarea Moscovei în asasinate la comandă în străinătate. 

În speţă, Marea Britanie a atribuit Rusiei responsabilitatea pentru otrăvirea fostului agent dublu rus Serghei Skripal şi a fiicei sale, Iulie, la 4 martie la Salisbury (nord-vestul Angliei) cu un agent neurotoxic de uz militar de fabricaţie rusă, caz ce a tensionat şi mai mult relaţiile dintre Moscova şi Occident. 

Rusia: personalitățile ruse asasinate de britanici 

Referitor la implicarea britanicilor în moartea lui Rasputin, Zaharova a declarat că astfel de concluzii se pot trage după citirea cărţii fostului detectiv al Scotland Yard-ului, Richard Cullen, care s-ar baza pe documente de arhivă. 

Mai mult, Zaharova a spus că Londra este implicată de asemenea în moartea împăratului rus Pavel I (1801) şi a politicianului din Congo, Patrice Lumumba (1961) - prim-ministrul legal ales al Republicii Congo, după declararea independenţei faţă de Belgia (iunie 1960). 

În conferinţa sa de presă, reprezentanta diplomaţiei ruse a ţinut să accentueze că toate aceste asasinate au fost înfăptuite la comanda statului. 

În fine, Maria Zaharova a spus că Marea Britanie este ţara care "deţine recordul mondial la genocid", indicând faptul că - potrivit estimărilor sale - britanicii au masacrat aborigenii australieni în proporţie de 95% în timpul colonizării, potrivit Radio Svoboda, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel