Otilia Bilionera, detalii din spatele camerelor de la Survivor: Când mă confruntam cu probleme de sănătate, nu aveam la cine să apelez
Otilia Bilionera a vorbit dspre participarea sa în competiția Survivor și lucrurile care nu s-au văzut la televizor.
"Survivor a fost, pentru mine, ca o reinventare, o adevărată provocare, din toate punctele de vedere. A fost o experiență unde am fost nevoită să-mi depășesc limitele, să ies din zona mea de confort și să mă descopăr altfel, mai puternică și mai determinată. A fost foarte greu, mai greu decât mă așteptam. Sincer, nu aș mai merge a doua oară, mai ales pentru că m-am ales cu probleme de sănătate, dar nici nu regret deloc că am participat. A fost, cu adevărat, o experiență unică", a povestit Otilia Bilionera, într-un interviu pentru viva.ro.
"Am vrut să ies din competiție"
"Au existat mai multe momente în care am simțit că nu mai pot, în care am vrut să ies din competiție și să revin la lucrul pe care știu să-l fac cel mai bine, respectiv muzica. Totuși, de fiecare dată m-a motivat dorința de a arăta că nu voi ieși din prima săptămână, că sunt mai puternică decât par. Am vrut să nu plec înainte de a câștiga puncte pentru echipă, dar iată că am câștigat și un totem de imunitate", a mai spus ea.
"Când mă confruntam cu probleme de sănătate, nu aveam la cine să apelez"
"Condițiile sunt extrem de grele. Totul este mult mai greu decât se vede la TV, pentru că tu stai non-stop fără hrană, dormi pe jos, în ploaie, noaptea este foarte frig, iar ziua este extrem de cald. Nu te poți spăla, nu îți poți spăla hainele, pentru că riști să nu se usuce până seara și ai un singur hanorac. Mi-au lipsit familia, munca mea, prietenii. Sunt obișnuită de mică să vorbesc cu mama despre orice. De fiecare dată când am o problemă, ea este prima pe care o sun, iar acolo, când mă confruntam cu probleme de sănătate, nu aveam la cine să apelez", a mărturisit Otilia Bilionera.
"Am început să am sângerări gastrice"
"Înainte de competiția „Survivor, am avut două concerte în Egipt, iar în momentul în care am ajuns în Republica Dominicană am fost diagnosticată cu pietre la rinichi, deși, în realitate, era o infecție urinară. Mi-au dat antibiotic, însă, cum acolo nu mâncam mai nimic, mi-a afectat stomacul. Infecția urinară nu a trecut, din cauza condițiilor de acolo, așa că am primit încă de două ori antibiotic, sperând că mă voi vindeca.
Stomacul mi-a fost afectat atât de tare, încât am început să am sângerări gastrice și a trebuit să părăsesc competiția pentru a putea să am grijă de mine așa cum trebuia să am de la început. E adevărat că încă nu am scăpat de aceste probleme, am ieșit din competiție și a trebuit să mănânc tot orez fiert și să țin regim alimentar. În continuare, urmează să fac mai multe investigații", a spus artista.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News