Dacă cineva mai are vreo îndoială că Oscarurile sunt nu numai ceea ce se cheamă o sărbătoare exclusivă a cineatografului american ci și un prilej pentru America de a-și primeni chipul, de a-și reface unghiurile unor lumini mai convenabile, atunci să privească mai insistent lista nominalizărilor la categoria cel mai bun film străin și numele câștigătorului. 

Anul acesta au concurat cineaști europeni cu creații excepționale, dacă ar fi să încep cu Andrei Zviaghințev (Rusia) cu crâncenul său Fără dragoste, Ildiko Enyedi (Ungaria) cu tulburătorul Despre trup și suflet. Nici spectaculosul Pătratul, al suedezului Ruben Ostlund, deținătorul Palme d'Or, nu era de ignorat. A câștigat, însă, pelicula chilianului Sebastiano Lelio O femeie fantastică (cunoscut spectatorilor noștri încă de astă vară, de la TIFF) despre soarta unei transsexuale și interpretată de o actriță a acestei condiții, Daniela Vega.

Membrii Academiei s-au aliniat mișcărilor care revendică diversitatea și toate drepturile ei. Mai explicit sau mai voalat, mai direct sau prin ricoșeu, în distribuția Oscarurilor și în vocile câștigătorilor descifrăm ecourile furtunii devastatoare care a fost scandalul Weinstein, cu trezirea femeilor ultragiate și vivacea lor luare de poziție, rostogolită ca un bulgăre de zăpada: Me too.

"America face tot ce este posibil pentru a lăsa în urmă păcatele sale și pentru a prezenta lumii o față nouă, schimbată, de aceea a și încoronat filmul The Shape of Water (Forma apei)", scria criticul Gregg Kilday. L-a încoronat, dar nu l-a copleșit, aș spune, Guillemo del Toro nu și-adjudecat decât 4 dintre cele 13 nominalizări, ce-i drept două Oscaruri fiind cele mai prețioase (cel mai bun film, cel mai bun regizor).

Deși votanții sunt numeroși, aici nefiind vorba despre un juriu, drămuiala pare bine gândită, premiul pentru scenariu fiind lăsat să onoreze pentru prima oară un autor afro-american, Jordan Peele, cu thrillerul Get Out. (s-a pus surdină, astfel, și discuțiilor despre un posibil plagiat). În numele aceleiași cauze a fost lipsit de un eventual trofeu pentru scenariu - excepțional - și Trei panouri...,răsplătit, însă, cu premiile pentru cea mai bună actriță în rol principal, Frances McDormand și rol secundar masculin, Sam Rockwell. Intruziunea politicii a fost evidentă și atribuirea premiului pentru cel mai bun documentarului, Icarus (Brian Fogel și Dan Cogan), despre doparea atleților ruși la Jocurile Olimpice de la Soci.

[citeste si]

Nu au lipsit săgețile la adresa lui Putin. Am sperat în zadar că fragilul, dar atât de emoționantul Visages, Villages (Chipuri, locuri) al mereu surprinzătoarei doamne Agnès Varda va fi preferata. Din nou s-a dovedit că Europa este atât de departe. Poate că militantismul a fost cel mai răspicat în luările de cuvânt ale laureaților, ale invitaților. Însuși marele câștigător, mexicanul del Toro, a ținut să vorbească despre condiția sa de imigrant și despre datoria industriei cinematografice de a șterge diferențele.

Cea mai aprigă a fost Frances McDormand care a pledat pentru echitate în toate cele, de la proporția rolurilor bărbați-femei, ea stabilind și un fifty-fifty, la toate activitîțile incluse de nomenclatorul profesiei. Vehementă, i-a invitat pe producători să discute treburile din interiorul breslei nu la petreceri, ci în birouri, la locul de muncă.

Două dintre inițiatoarele mișcării c au anunțat că lupta lor va continua. Atenție, bărbați! Atâta înverșunat activism a fost pronunțat de ființe strecurate în cele mai extravagante rochii de seară, concepute ca un fel de răzbunare pentru ținutele programatic de doliu din timpul decernării Globurilor de aur. Încă o dată, este dificil, poate mai dificil ca oricând de ținut cumpăna, într-o lume alunecoasă cum este cinematograful, mai ales dacă această lume aparține trup și suflet unei Americi neliniștite.

Printre presupuneri, bănuieli, analize, îndrăznesc să cred, totuși, că Oscarul celui mai bun scenariu adaptat, revenit lui James Ivory pentru Strigă-mă cu numele tău, nu i-a fost acordat pentru "o poveste cu homosexuali" ci pentru rafinamentul celui mai englez dintre cineaștii americani.

Din fericire, nu a lipsit umorul, pe ici, pe colo. Prezentatorul Jimmy Kimmel, același de anul trecut, a făcut chiar un îndrăzneț haz de necaz, amintind chiar de la început că acest bărbat atât de râvnit, pe nume Oscar, uitați-vă bine, nu are... penis. Doamnelor și domnișoarelor, stați fără grijă! Din păcate, deși ne-am aflat în fața celei de 90-a aniversări (preludiul centenarului), premiilor Oscar le-a lipsit emoția umană a aducerilor aminte. Încercările, stângace, de a evoca în colaje figurile fericiților laureați de altădată nu a mișcat inimile, ba a fost socotită chiar prea lungă. Prea mult timp pierdut. Să nu ne mințim, nostalgia nu mai este ceea ce a fost.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News