OSCAR 2017. Michael De Luca și Jennifer Todd, desemnați producătorii ceremoniei
Academia americană de film a anunțat vineri producătorii, Michael De Luca și Jennifer Todd, care se vor ocupa de organizarea ceremoniei premiilor Oscar din februarie anul viitor, urmând ca cei doi să aleagă și gazda ceremoniei, potrivit Reuters.
Producătorii de film pentru cinematografie și televiziune Michael De Luca și Jennifer Todd se vor ocupa de organizarea ceremoniei de la 26 februarie 2017 care va fi transmisă în întreaga lume, scrie Agerpres.
Este pentru prima dată când De Luca, producător al unor filme precum The Social Network sau Fifty Shades of Grey, și Todd, care a fost implicată în realizarea francizei Austin Powers, sunt implicați în producția spectacolului de prezentare a premiilor Oscar.
Cei doi, care sunt prieteni și colegi de peste două decenii, s-au ocupat în acest an de organizarea ceremoniei PGA Awards (Premiile Asociației Producătorilor Americani de Film). De Luca a declarat pentru The Hollywood Reporter că împreună cu Jennifer Todd intenționează ca ceremonia să fie cât mai scurtă posibil, cât mai amuzantă cu putință, să aibă cât mai mult stil reprezentativ Hollywoodului și toți oamenii să se simtă bine, atât în sală cât și în fața televizoarelor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News