Un simbol al statutului înalt, al stilului şi al opulenţei, covorul roşu a devenit punctul central al participării la ceremonia de decernare a Oscarurilor şi pilonul ceremoniilor, evenimentelor de gală şi premierelor din întreaga lume.

Cu o istorie de cel puţin 2.500 de ani, covorul roşu separă vedetele de "muritorii de rând", scrie Lindsay Becker pentru BBC.

Încă de la începuturi, covorul roşu nu a fost destinat oamenilor obişnuiţi. În tragedia lui Eschil „Agamemnon", mai multe covoare de culoare roşu închis sunt întinse atunci când răzbunătoarea soţie a regelui, Clitemnestra, se pregăteşte să îşi întâmpine soţul, care se întoarce triumfător din Războiul Troian. Chiar şi regele ezită să păşească pe „drumul de purpură" întins în calea sa, deoarece este „un muritor, un om", nu un zeu. „Nu pot călca pe aceste splendori colorate fără teamă (...)", spune el şi, într-adevăr, viaţa sa se va sfârşi la puţin timp după acest moment, potrivit Agerpres.

„Este interesant cum covorul roşu a devenit sinonim cu starurile de cinema, care, dintr-un punct de vedere, au ajuns să fie regalitatea de azi", povesteşte Sonnet Stanfill, curator principal la Muzeul Victoria & Albert, pentru BBC Culture. „Există o anumită sinergie în privinţa covorului roşu — care în mod tradiţional primea membri ai regalităţii — iar acum primeşte capetele încoronate ale filmului", explică el.

În arta renascentistă, covoarele şi carpetele roşii apăreau frecvent, de obicei cu modele orientale, în picturile ce înfăţişează zeităţi, sfinţi şi capete încoronate. „Roşul a fost o culoare mult timp asociată cu prestigiul, regalitatea şi cu aristocraţia", adăugă Stanfill.

„Purpura era printre cei mai preţuiţi coloranţi, fiind cel mai greu de obţinut şi cea mai scumpă", adaugă el.

Purpura a fost — şi este în continuare — obţinută dintr-o moluscă şi era folosită în secolul al XV-lea de către azteci şi mayaşi pentru colorarea ţesăturilor. Începând cu secolul al XVII-lea, colorantul a fost unul dintre produsele de export extrem de apreciate.

[citeste si]

Covorul de culoarea purpurie a continuat să fie asociat cu un statut înalt, iar în 1821, în Georgetown, Carolina de Sud, preşedintele SUA, James Monroe, a fost întâmpinat cu un covor roşu atunci când a coborât dintr-o barcă. Ulterior, covorul roşu a devenit un element standard al evenimentelor de profil înalt care implicau prezenţa unor demnitari politici.

Pe de altă parte, originea expresiei „un tratament de covor roşu" ar deriva de la începutul secolului al-XX-lea, atunci când acesta a început să fie folosit de căile ferate. Spre exemplu, exclusivistul tren expres de pasageri operat de New York Central Railroad în 1902 îşi întâmpina pasagerii cu un covor roşu, care îi ajuta totodată, se se orienteze prin tren.

Abia începând din anii '20 covorul roşu şi Hollywood-ul au devenit cu adevărat sinonime. În 1922 un covor lung, de culoare roşie, a fost desfăşurat în faţa Teatrului egiptean pentru premiera holywoodiană a filmului Robin Hood, în care juca Douglas Fairbanks. Și în deceniile care au urmat covorul roşu a fost unul dintre locuri unde publicul putea surprinde, pentru câteva momente, apariţiile unor vedete carismatice, cum ar fi Clark Gable, Jimmy Stewart şi Grace Kelly.

Ulterior, în 1961, covorul roşu a fost introdus la Premiile Academiei la Santa Monica Civic Auditorium. Câţiva ani mai târziu, cei care transmiteau ceremonia au optat pentru a filma afară, pentru a transmite sosirea invitaţilor în timp ce ieşeau din limuzine. Din acest moment, în 1964, covorul roşu a devenit recunoscut pe plan mondial drept momentul central în care actorii şi actriţele îşi făceau o intrare spectaculoasă la Oscaruri.

Spectacolul este esenţa covorului roşu de la Hollywood, iar apariţiile pe covorul roşu intrate în istorie au fost momentele unice în care actriţele şi actorii s-au împăunat, încrezătoare, strălucitoare, provocatoare şi individualiste. Un faimos exemplu l-a oferit Barbra Streisand, în 1969, atunci când costumul său transparent, cu ştrasuri, a generat mai multe titluri de ziar decât premiul pentru cea mai bună actriţă pentru rolul din „Funny Girl".

Dinamica turbulentă a cuplului Elizabeth Taylor — Richard Burton s-a făcut remarcată pe covorul roşu la Oscarurile din 1970, atunci când strălucitoarea şi decoltata rochie violet purtată de Taylor şi asortată cu un colier de diamante a eclipsat nominalizarea soţului ei. În 1978, Diane Keaton a acceptat premiul pentru cea mai bună actriţă la Oscaruri pentru prestaţia din „Annie Hall" într-un costum de inspiraţie bărbătească. Și, desigur, nu trebuie uitată Cher, ale cărei ţinute unice pe covorul roşu unic au inclus un coif cu pene şi un costum de dantelă neagră care abia o acoperea.

Covorul roşu poate fi definitoriu pentru o carieră, aşa cum o dovedeşte cazul actriţei britanice Elizabeth Hurley, care s-a impus brusc în conştiinţa publică după ce a îmbrăcat o rochie Versace la o premieră la care a participat alături de Hugh Grant.

„Era foarte Versace şi foarte provocatoare", a povestit curatorul Stanfill.

În anii '90, moda şi filmele au devenit inseparabile, iar covorul roşu a fost locul în care s-au reunit. Anumiţi designeri au dominat, iar Valentino şi Giorgio Armani au devenit deosebit de cunoscuţi pentru flerul lor de a îmbrăca vedetele pe covorul roşu. La începutul anilor 2000, Renée Zellweger şi Julia Roberts au fost printre vedetele care au ales să poarte rochii vintage pe covorul roşu, în timp ce cântăreaţa şi actriţa islandeză Bjork a mers un pas mai departe în rochia sa lebădă creată de Marjan Pejoski.

Azi, covorul roşu are 16.500 metri pătraţi, necesită două zile pentru a fi instalat şi este punctul central al unei frenezii mass-media din ce în ce mai de temut în fiecare an. De asemenea, momentul a devenit ţinta unei monitorizări din ce în ce mai atente, în parte datorită neiertătoarelor GlamCam360 şi ManiCam. Cei mai mulţi dintre marii designeri creează acum linii create special pentru covorul roşu.

Închirierea de ţinute a devenit un lucru obişnuit şi la fel şi puternicii stilişti specializaţi în această apariţie. Poate din aceste motive, actriţele optează pentru ţinute feminine, care le pun în avantaj silueta. De asemenea, există o anumită simetrie între recenta proliferare a rochiilor pastel, de tip prinţesă — ca şi cum covorul roşu s-a întoarce la rădăcinile sale regale.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News