Oscar 2015: Cele mai scumpe cadouri din istoria galei pentru perdanți
Valoarea cadourilor pentru perdanții de la gala Oscar 2015 a fost de două ori mai mare față de cea de anul trecut, fiind cele mai scumpe care au fost oferite până în prezent.
Firma americană de marketing Distinctive Assets s-a ocupat de pregătirea coșurilor cadou pentru cei aproximativ 20 de actori și regizori care au fost nominalizați dar nu au câștigat celebra statuetă Oscar la gala de duminică seara, fiecare însumând aproximativ 168.000 de dolari, scrie AFP, potrivit Agerpes.
Însă, beneficiarii acestor coșuri trebuie să plătească taxe în valoare de 40.000 de dolari fiecare, pe care trebuie să o declare fiscului american.
"Cadourile din acest an sunt cele mai scumpe care au fost oferite până în prezent", a scris revista Vanity Fair pe site-ul său de internet.
Ce a conținut fiecare coș
Gențile includ, între altele, cupoane pentru închirierea unei mașini premium Audi timp de un an de zile (în valoare de 20.000 de dolari), o excursie cu tren de ultimă generație în stâncoșii canadieni (14.600 de dolari), obiecte de mobilă lucrate la comandă (25.000 de dolari), întâlniri cu un astrolog (20.000 de dolari), pachete VIP pentru servicii de sănătate (14.200 de dolari), dulciuri fine în valoare de 1.295 de dolari, excursie în sudul Franței la celebrele plaje La Baleine unde se produce renumita sare de mare (1.550 de dolari), tratamente de liposucție folosind noua tehnologie LED neinvazivă (4.100 de dolari), precum și pentru proceduri de îmbunătățire a activității sexuale, inclusiv un vibrator (5.250 de dolari), potrivit AFP și usmagazine.com.
CÂȘTIGĂTORI PREMIILE OSCAR 2015. Julianne Moore, Eddie Redmayne și Birdman, printre marii câștigători
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News