ORO, primul studiu publicat privind obezitatea în România.
21,3% dintre românii cu vârsta peste 18 ani suferă de obezitate, arată rezultatele Studiului epidemiologic ORO de prevalență a obezității și a factorilor de risc ai obezității în populația adultă din România. Avesta este primul studiu publicat, privind nivelul obezității în România și factorii care o determină.
Conform analizei, rata obezității crește odată cu vârsta, astfel că în timp ce la adulții de până în 39 de ani obezitatea este prezentă la 9,9% dintre aceștia, procentul crește la 30,1% la grupa de vârstă 40-59 ani și ajunge la 41,6% la persoanele peste 60 ani.
„Demersul nostru este mai mult decât unul statistic, pentru că, pe lângă identificarea prevalenței obezității, studiul a analizat și factorii de risc care duc la obezitate, evaluând comportamente alimentare sau elemente ale stilului de viață care duc la obezitate.
Șapte factori care determină obezitatea, la români
Conform datelor studiului, se asociază cu obezitatea:
• consumul a mai mult de trei mese pe zi, bogate cantitativ;
• mesele consistente după ora 21:00;
• consumul unor cantități mari de alimente la interval mai mic de o ora față de masa precedentă;
• mese noaptea;
• consumul de untură, consumul alimentelor prăjite;
• sedentarismul;
• număr scăzut de ore de somn;
Acestea reprezintă componente ale stilului de viață nesănătos identificate în rândul persoanelor cu obezitate și suprapondere. Educația în domeniul nutriției, la nivel populațional poate influența trecerea spre stilul de viață sănătos, în care moderația, echilibrul, împreună cu activitatea fizică sunt elemente prioritare", a explicat Conf. Univ. Dr. Gabriela Roman, UMF „Iuliu Hațieganu", Președintele Asociației Romane pentru Studiul Obezității.
Cum se poate evita îngrășarea
Rezultatele analizei arată complexitatea factorilor care determină obezitatea. Astfel, anumite elemente ale stilului de viață pot asigura protecție împotriva apariției supragreutății sau obezității:
• număr crescut de zile de activitate fizică moderată sau intensă/săptămână;
• un program de alimentație ordonat cu 3 mese/zi, cantități moderate;
• consum regulat de pește, legume și fructe;
• consum de uleiuri vegetale.
Bărbații, mai grași decât femeile
Studiul ORO a relevat totodată o prevalență mai ridicată a obezității în rândul persoanelor de sex masculin, în comparație cu cele de sex feminin.
Există și diferențe regionale: în Banat, Crișana și Transilvania procentul obezității este de 18,8%, față de Moldova, unde procentul este de 23,8%. În Oltenia și Muntenia, prevalența obezității este aceeași cu cea înregistrată la nivel național, 21.3%. În ceea ce privește rata supraponderii, tot în Moldova este și procentul cel mai mare de persoane cu supragreutate, 33,4%, media pe țară fiind de 31,1%. În Banat, Crișana și Transilvania, prevalența supraponderii este de 28%, în timp ce în Oltenia și Muntenia, de 32.2%.
Studiul ORO, demarat în vara anului 2014, a fost derulat de o echipă de opt investigatori români, medici cu specialiatea de diabet, nutriție și boli metabolice, coordonată de către Conf. Univ. Dr. Gabriela Roman.
Cercetarea a inclus un eșantion de aproximativ 2100 de persoane adulte, din opt centre regionale: Bihor, București, Cluj, Galați, Gorj, Iași, Suceava, Timiș. Eșantionul analizat în Studiul ORO a fost reprezentativ statistic pentru populația adultă din România.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News