Orice venit va fi impozitat de la 1 ianuarie, conform Noului Cod Fiscal
Modificarea Codului Fiscal, decisă şi votată anul acesta, urmează a intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2012. Printre cele mai importante prevederi se află şi plata de impozite pe veniturile obţinute din orice sursă, creşterea accizelor la motorină şi modificarea termenului de depunere a declaraţiilor.
Astfel, potrivit noilor modificări, accizele la motorină vor creşte de la 1 ianuarie cu 4,4%, de la 358 euro la 374 euro/tonă, iar cele pentru cafea vor fi menţinute şi în 2012, deşi eliminarea lor era programată încă din 2010, informează Realitatea.
De asemenea, toate companiile care nu şi-au reevaluat clădirile în ultimii trei ani vor plăti impozite majorate până la 20% din valoarea de inventar.Procentul va urca la 40% în cazul în care operaţiunea nu a fost efectuată în ultimii cinci ani.
Devansarea termenului de depunere a declaraţiei anuale de impozit pe profit de la 25 aprilie la 25 martie inclusiv a anului următor, este o altă prevedere extrem de importantă pentru firmele din România.
Orice venit, impozitat din prima lună
Noul Cod Fiscal va menţine obligaţia de plată a impozitului pe veniturile obţinute din orice sursă de către o persoană fizică rezidentă română, cu domiciliul în România, pentru încă trei ani următori celui în care are loc schimbarea rezidenţei acesteia într-un stat cu care România nu are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri.
Taximetriştii îşi vor putea determina venitul pe bază de normă de venit
Contribuabilii care desfăşoară activitate de transport de persoane şi de bunuri în regim de taxi şi care în 2011 au fost impuşi în sistem real vor avea posibilitatea să opteze pentru determinarea venitului pe bază de normă de venit.
O prevedere importantă inclusă în Codul Fiscal din 2012 se referă la menţinerea în 2012 a impozitării suplimentare a persoanelor care au mai multe case, precum şi a deţinătorilor de maşini a căror capacitate cilindrică depăşeşte 2.000 de cm.
Firmele cu CA de până la 100.000 de euro, obligate să depună trilunar declaraţia unică
O altă reglementare prevede introducerea pentru firmele cu cifră de afaceri de până la 100.000 euro a obligativităţii depunerii declaraţiei unice o dată la trei luni şi nu lunar.
De la 1 ianuarie şi până la jumătatea anului viitor, firmele care îşi plătesc datoriile către stat vor beneficia de reducerea la jumătate a penalităţillor.
Începând cu 2012, băncile comerciale vor aplica standardele internaţionale de raportare financairă (IFRS) şi vor renunţa definitiv la standardul românesc de contabilitate (RAS).
O altă reglementare prevede introducerea pentru firmele cu cifră de afaceri de până la 100.000 euro a obligativităţii depunerii declaraţiei unice o dată la trei luni şi nu lunar.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News