Data publicării:
Oreste organizează tabere de regăsire a sinelui. Cât costă un loc
Realizatorul TV și jurnalistul, Oreste Teodorescu organizează, în această vară, tabere de spiritualitate la Vama Veche și a povestit pentru DC News ce activități vor regăsi cei care i se vor alătura.
Cunoscut pentru emisiunea ce aborda teme de spiritualitate, "Codul lui Oreste", jurnalistul ne-a oferit câteva informații despre taberele pe care le organizează deja de câțiva ani pe litoral. "Este o tabără cu o abordare spirituală ortodoxă. Cuprinde cursuri de dezvoltare personală, dezbateri pe diverse teme și este un prilej de regăsire a sinelui," ne-a spus Oreste.
Oreste ne-a povestit și câteva lucruri despre organizare. "Cazarea va fi la niște căbănuțe. Dezbaterile și cursurile se vor desfășura în aer liber. Ne desfășurăm în timpul săptămânii pentru că nu prea sunt turiști și avem ocazia să simțim spiritul pentru care era cunoscută Vama Veche. Seara vom face un foc de tabără și vom sta de vorbă în jurul lui cumva ca primii creștini", ne-a mai spus Oreste.
Taberele se vor desfășura între 22 și 27 iulie și 29 iulie - 03 august și au prețuri cuprinse între 1390 de lei cu toaletă comună și 1490 de lei cu toaletă în cameră. Alte detalii puteți găsi pe site-ul www.cursuri.ordo.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News