Urmărește emisiunea live
Data actualizării:
Data publicării:

Orchestra Simfonică Ţigănească din Budapesta, concert la Oradea. Moment inedit

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Cultura
WhatsApp

Orchestra Simfonică Ţigănească din Budapesta, numită şi Orchestra celor 100 de viori, va susţine pe 21 august un concert extraordinar la Oradea, în cadrul Carnavalului Florilor de la Debreţin (14-21 august).

Alegeri prezidentiale 2024

Budapest Gypsy Symphony Orchestra va cânta în Piaţa Unirii, de la ora 20,00 alături de cinci care alegorice care vor veni de la Debreţin, pe cea mai mare scenă montată vreodată în piaţă, cu dimensiuni de 14x14 m, care va fi amplasată în mijlocul zonei.

"Carnavalul florilor are deja o tradiţie de 13 ani şi în fiecare an participarea comunităţii la acest eveniment este foarte mare. Motivul unui astfel de demers are în spate dorinţa de a creşte acest eveniment şi de a le oferi participanţilor un eveniment de cea mai mare calitate culturală", a declarat, într-un comunicat de presă, directorul Asociaţiei pentru promovarea turismului din Oradea şi regiune (APTOR), Mihai Jurcă.

Cei o sută de instrumentişti vor prezenta un repertoriu de creaţii clasice inspirate din folclorul ţigănesc, printre care se vor regăsi piese clasice, precum "William Tell Overture" de Gioacchino Rossini, "Dans ungar nr. 5" şi "Dans ungar nr.1" de Johannes Brahms, "Palotás" de Ferenc Erkel, "Csárdás" de Vittorio Monti, "Die Fledermaus Overture" şi "Tritsch-Tratsch-Polka" de Johann Strauss II, "Ciocârlia" de George Enescu, precum şi muzică tradiţională la ţambal.

Moment inedit

Pe lângă repertoriul specific al orchestrei, concertul va aduce în faţa publicului şi un moment inedit dedicat "celei mai bihorene dintre viori", vioara cu goarnă. Varga Carol, zis Zbiciu, va fi instrumentistul care va cânta la vioară cu goarnă şi care va fi acompaniat de către orchestră pe anumite momente, după partiturile scrise de profesorul Liviu Buţiu pentru acest moment special.

Înfiinţată în anul 1985 la Budapesta, Orchestra celor 100 de viori este formată din muzicieni ţigani. În 2014, orchestra a fost desemnată "Hungaricum", fiind astfel inclusă între comorile naţionale ale Ungariei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel