Seria acestora va începe la Viena, la Centrul Cultural “Arnold Schonberg”, în 8 şi 9 noiembrie, cu un Recital Enescu - Schonberg, Schubert, Ligeti ce se va relua în 12 noiembrie la Ateneul Român din Bucureşti. În aceeași perioadă, la Muzeul Național George Enescu din București, este programat, în11 noiembrie un recital educativ Enescu-Schonberg. Concertul este organizat în co-parteneriat cu Muzeul Naţional “George Enescu”.
Muzicienii care vor urca pe scenele amintite sunt membri ai Orchestrelor de tineret ale României și Austriei, MusXchange fiind proiectul european în baza căruia cei mai valoroși membri ai orchestrelor de tineret din Europa au posibilitatea de a cânta împreună și a intra în contact cu atmosfera culturală din capitalele Europei.
Citește și: "Răpirea din Serai", în premieră la Opera Comică pentru Copii
Programul ales cuprinde lucrări ale unor compozitori care au marcat istoria muzicii și care fie s-au născut, fie au activat diferite perioade de timp la Viena și este compus din părți extrase din patru dintre cele mai spectaculoase și ample opusuri camerale din creația lui George Enescu, Arnold Schoenberg, Franz Schubert și Gyorgy Ligeti.
Numele celor 15 muzicieni, dintre care 7 sunt români, sunt : Yevgeny Chepovetsky - vioară, Răzvan Anemţoaiei - vioară, Christina Hecher - vioară, Iulia Adriana Cazacu - vioară, Benedict Mitterbauer – violă, Loredana Apetrei – violă, Ştefan Cazacu - violoncel,Zsuzsanna Pázmándi – violoncel, Octavian Maxim – contrabass,George Murgoci – flaut, Ana Maria Boiangiu – oboi, Max Ziehesberger – clarinet, Maximilian Erb – fagot,Max Pichler – corn,Iulian Ochescu - pian.
Citește și: Seară Aglaja Veteranyi la Cabaret Voltaire din Zürich
În program fragmente din Octetul în Fa major, D 803 de Franz Schubert, Octetul în Do major, op. 7 de George Enescu, Şase bagatelle de Gyorgy Ligeti şi Sextetul “Noapte transfigurată”, op. 4 de Arnold Schoenberg.
MusXchange România- Austria este un proiect european susținut de: Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română, Wiener Jeunesse Orchester, Orchestra Română de Tineret, Institutul Cultural Român, Filarmonica “G. Enescu”, Muzeul Naţional “G. Enescu”, Lanto Communication
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Profesorii au făcut chetă ca o elevă romă să meargă la olimpiadă, iar ea s-a întors cu locul I. Povestea fetei care a învins prejudecățile și neajunsurile
- Vin ploile în minivacanța de 1 Mai și de Paște. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea până la finalul săptămânii / video
- Predoiu, prezent la o întâlnire crucială în Belgia. Pe masă e pactul care ne-ar putea duce complet în Schengen
- BANCUL ZILEI: Un ardelean ajunge în Germania...
- Primăriile care au luat bani prin Programul Apă-Canal, în atenția Parchetului General. Președintele AFM, precizări /video
- Atenționare pentru patru zodii: ”Țineți-vă bine până pe 9 iunie”
- Florin Piersic este la Terapie Intensivă. Ar putea fi transferat la Viena pentru a-i fi înlăturat stimulatorul cardiac
- Bătălia din sondaje pentru funcția de primar general al Capitalei. Un candidat are șanse reale să-l bată pe Nicușor Dan, dar nu e luat în calcul
- Klaus Iohannis se pensionează: Ce pensie pe contributivitate va lua președintele
- Cele două zodii care vor da lovitura în luna mai
- Traiul dincolo de hotare. O româncă stabilită în Londra: „Să trăiești astăzi în Londra este foarte scump, nu foarte greu”
- INFRAMETEO, la final! Ultimele informații de la ANM: Elena Mateescu anunță la ce să ne așteptăm
- Zodia care este cuprinsă de invidie și nerăbdare. Astrolog: “Adevărata competiție este cu voi înșivă”