Data publicării:
Orban, scenariu pentru anticipate. Chirieac: Tocmai ne-ați dat răspunsul
Premierul Ludovic Orban a vorbit despre alegerile anticipate după victoria lui Klaus Iohannis din turul II al alegerilor prezidențiale.
Într-o interveție la România TV, Ludovic Orban a precizat că:
„În ceea ce privește anticipatele, în mod clar PNL și-a exprimat punctul de vedere pe această temă. Noi susținem alegerile anticipate, dar cu îndeplinirea unei condiții foarte simple: existența unui acord între formațiuni parlamentare care să dețină jumătate din Parlament și care să garanteze că această jumătate va vota împotriva învestirii a două guverne succesive. Doar în acest mod pot fi îndeplinite condițiile constituționale care să permită președintelui să dizolve Parlamentul”, a precizat Orban.
Analistul politic Bogdan Chirieac a intervenit și a subliniat: „Înțeleg că ați renunțat la alegerile anticipate. Pentru că un astfel de acord este foarte greu de făcut”.
„Așa cum este așezământul constituțional, pentru a se ajunge la alegeri anticipate este nevoie ca Parlamentul să respingă învestirea a două Guverne succesive. Altfel președintele nu poate dizolva Parlamentul și nu se pot organiza anticipate. În ceea ce ne privește vom căuta parteneri care să ducă la această posibilitate”, a adăugat premierul Orban.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News