Data publicării:
Orban, săgeți către USR-PLUS: Premierul Cîțu are susținere totală din partea PNL
Premierul Florin Cîțu are susținere totală din partea PNL pentru a rămâne în funcție, a spus Ludovic Orban, înainte de ședința coaliției de luni seară.
'PNL este un partid responsabil, care şi-a asumat răspunderea guvernării şi care a acţionează pentru o bună guvernare. (...) Premierul beneficiază de susţinere totală. Nici nu se pune în discuţie, vreo secundă, schimbarea configuraţiei politice. Noi nu ne jucăm cu România. Când am hotărât că premierul acestui Guvern este Florin Cîţu, suntem consecvenţi, serioşi şi mergem mai departe.' a declarat Orban.
'Îndemnul nostru pentru toţi partenerii din coaliţie este să lăsăm de-o parte ceea ce ne separă şi să ne concentrăm pe ceea ce aşteaptă românii de la noi şi anume să asigurăm o bună guvernare', a subliniat Ludovic Orban, la Parlament, de față cu Florin Cîțu, după şedinţa conducerii PNL.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News