Data publicării:
Orban la Bruxelles: Europarlamentarii români trebuie să susțină interesele țării
Premierul Ludovic Orban a susținut că toţi reprezentanţii României, indiferent din ce partid fac parte, să aibă un dialog foarte strâns şi să îşi coordoneze poziţiile pentru a susţine interesele ţării noastre.
Orban a avut, în a doua zi a vizitei sale la Bruxelles, o întâlnire cu europarlamentarii români, scrie Agerpres.
"Am luat decizia de a invita la această întâlnire pe toţi europarlamentarii români, atât pe cei care sunt în grupul PPE, cât şi pe cei care sunt în grupul Renew şi în grupul socialist. M-am bucurat că au răspuns invitaţiei foarte mulţi europarlamentari, am vrut să avem această discuţie pentru că eu cred că la nivelul Parlamentului European trebuie să avem un dialog foarte strâns, să ne coordonăm poziţiile, să susţinem interesele României, pentru că, la urma urmei, fiecare dintre europarlamentari reprezintă România şi atunci când se poate ajunge la o înţelegere în care se constată că avem nişte interese foarte clare, să existe o coordonare a poziţiei şi o cooperare între europarlamentari pentru susţinerea intereselor României", a spus Orban într-o conferinţă de presă, la Reprezentanţa permanentă a României pe lângă UE.
O discuție ”interesantă cu europarlamentarii”
"Este extrem de important ca astfel de întâlniri să mai aibă loc, pentru că, sigur, în ţară suntem în competiţie, de multe ori ducem competiţia asta dincolo de nişte limite, dar în ceea ce priveşte acţiunea apolitică la nivelul UE, trebuie să cooperăm şi să ne unim eforturile, să încercăm să folosim influenţa pe care o are fiecare partid politic la nivelul grupului politic şi la nivelul altor oficiali ai instituţiilor europene, astfel încât să putem să influenţăm deciziile care se iau la nivel european, pentru ca aceste decizii să genereze avantaje pentru români", a afirmat premierul.
Situația României a fost prezentată
Ludovic Orban a mai avut miercuri şi o întâlnire cu vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, căruia i-a prezentat situaţia bugetului României şi a deficitului.
"Am prezentat situaţia în mod realist, am prezentat care sunt cauzele care au determinat acest deficit, care în mod clar nu de guvernarea noastră, ci este un deficit provocat de politica bugetară care a fost practicată de vechile guvernări. Ce a fost important este că am prezentat care sunt măsurile pe care vrem să le luăm pentru a corecta deficitul bugetar, de asemenea, pentru a încerca să asigurăm echilibrele macroeconomice, să corectăm dezechilibrele majore care au fost lăsate de vechea guvernare", a spus Orban.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News