Liderii UE au sugerat că vor menţine cursul actual, centrat pe controlul frontierelor externe, combaterea traficului de persoane şi cooperarea cu statele terţe, relatează agenţiile dpa şi EFE, în timp ce premierul ungar Viktor Orban a declarat, potrivit agenţiei MTI, că ei au convenit să le dea migranţilor mai mulţi bani şi mai multe drepturi.
Conform declaraţiei finale a summitului, actualele politici au permis reducerea semnificativă a sosirii migranţilor în UE, comparativ cu vârful valului migrator din anii 2015-2016.
Poziții divergente
Liderii europeni au subliniat şi actualele eforturi privind consolidarea frontierelor externe ale UE şi cooperarea cu statele terţe, cu obiectivul de a gestiona mai bine sosirea migranţilor.
Dar statele UE rămân în continuare pe poziţii divergente la mai multe capitole ce privesc migraţia, cum ar fi cel legat de reforma regulamentului Dublin şi stabilirea unei politici comune de azil, în special din cauza punctelor de vedere diferite privind instituirea unor cote de refugiaţi.
Un alt subiect de divergenţă este planul de extindere a misiunii Frontex. Comisia Europeană a propus în septembrie ca efectivele acestei misiuni să ajungă până în anul 2020 la circa 10.000 de membri. Dar liderii europeni au recunoscut recent că realizarea acestui obiectiv va necesita mai mult timp, mai ales că unele state membre se tem că sporirea atribuţiilor acestei misiuni le va diminua controlul suveran asupra propriilor frontiere.
Orban pașnic, apoi furtunos
Cancelarul austriac Sebastian Kurz, a cărui ţară deţine până la finele acestei luni preşedinţia semestrială a Consiliului UE, a confirmat că unele state membre se împotrivesc extinderii misiunii Frontex. Dar credem în continuare că aceasta este calea corectă, a insistat el.
La rândul său, premierul ungar Viktor Orban a spus într-un mesaj video postat pe Facebook că summitul european a început paşnic şi părea să fie jovial, dar apoi a devenit mai degrabă furtunos.
Mai mulţi lideri au atacat Ungaria în problema migraţiei şi au încercat să forţeze măsuri menite să ofere mai mulţi bani şi mai multe drepturi migranţilor şi să suprime vocea ţărilor care se opun migraţiei, a mai afirmat Orban.
Migraţia rămâne un subiect sensibil în contextul alegerilor europene ce provoacă temeri cu privire la creşterea popularităţii partidelor naţionaliste. Deşi valul migrator înspre UE s-a diminuat în Grecia şi Italia, acesta a crescut în Spania, în zona de vest a Mediteranei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- A murit Naomy, cea mai controversată vedetă a anilor 2000
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Prima luptă între un pilot uman și un avion controlat de inteligența artificială: Un "moment de transformare în istoria aerospațială"
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Klaus Iohannis, în Republica Coreea. E prima țară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relațiile la nivel de Parteneriat Strategic, semnat în 2008
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor