Data publicării:
Orban: E o creștere EXTREM de mare a pensiilor
Premierul României, Ludovic Orban, a făcut declarații de pe șantierul Drumului Expres Craiova - Pitești.
„Deși nu cunosc vreo altă țară europeană care să fi luat o decizie similară, guvernul va crește pensiile, și va crește pensiile cu un procent consistent, de 14%. Astăzi se va face, va fi în cuprinsul OUG privind rectificarea bugetară”, a spus Orban. „Este o creștere extrem de mare, pe care ne angajăm să o putem finanța, atât pe anul viitor, cât și pe anii care vor urma”.
„În ceea ce privește alte creșteri ulterioare, orice altă decizie de creștere a pensiilor va fi luată doar pe baza unor analize economice extrem de serioase. Vă readuc aminte că România are nevoie de acces la finanțări cu costuri minime pentru a putea asigura resursele financiare necesare suportării cheltuielilor bugetului de stat, bugetului de pensii, bugetului de șomaj și altor categorii. Orice creștere de pensie care este făcută fără să țină cont de economie se va întoarce nu numai împotriva părinților și bunicilor noștri, ci se va întoarce împotriva interesului general al societății românești”, a adăugat premierul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News