Data actualizării:
Data publicării:

Orban - CCR, decizie. Acte normative, atacate

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Politica
WhatsApp

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat că liberalii vor ataca la Curtea Constituţională mai multe acte normative şi decizii ale Parlamentului, între care şi pe cea de numire a unor membri în conducerea ASF, pentru că cel puţin cinci dintre aceştia "nu îndeplinesc condiţiile cerute de lege".

"Vom ataca la CCR mai multe acte normative. Vom ataca la CCR legea privind executarea pedepselor, aşa-numita lege 'puşcăria în sufragerie', prin care corupţii din PSD şi ALDE încearcă să îşi stabilească un regim de detenţie foarte prietenos, adică să poată să îşi ispăşească pedepsele acasă. Vom ataca la CCR legea privitoare la desecretizarea hotărârii CSAT din 2005 care a considerat corupţia ca o ameninţare la adresa siguranţei naţionale şi mai ales a declasificării tuturor documentelor subsecvente care au fost emise în urma hotărârii.

De asemenea, pregătim atacul la CCR împotriva OUG 90 şi 92, mai precis a legii de aprobare a Ordonanţei 90 şi 92, în cazul în care şi la Senat majoritatea guvernamentală va susţine legea de aprobare în aceeaşi formă pe care a susţinut-o la Camera Deputaţilor. Vom ataca la CCR neconstituţionalitatea hotărârii Parlamentului de numire a cel puţin cinci membri din conducerea ASF, care nu îndeplinesc în mod evident condiţiile cerute de lege pentru a ocupa funcţiile de conducere din cadrul ASF", a spus Orban, la Parlament.

Decizia a fost luată în şedinţa Biroului Executiv al PNL.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel