Orban anunță că încalcă una din promisiunile din programul de guvernare PNL: O spun limpede
Premierul desemnat Ludovic Orban anunță că Guvernul PNL, încă nevotat în Parlament, nu se poate angaja să țină o promisiune din propriul program de guvernare.
”În programul de guvernare ne-am angajat să ţinem deficitul cât mai jos, cât mai aproape de ţinta de 3%, dar v-o spun limpede: după execuţia bugetară la 9 luni, care ne arată un deficit bugetar de 2,7%, e clar că nu ne putem angaja să ţinem sub 3% ţinta de deficit. Vom lua toate măsurile care pot fi luate pentru a reduce cheltuielile ne-necesare, vom îmbunătăţi colectarea, iar, pe termen mediu şi lung, vom readuce încrederea investitorilor, vom da drumul la economie, vom genera o dinamică economică care să asigure o creştere economică care să aducă mai multe venituri la bugetul statului", a susţinut Ludovic Orban, joi, la Parlament, întrebat despre cum îşi propune noul Guvern să păstreze ţinta de deficit de 3%, potrvit Agerpres.
El consideră că deficitul bugetar, probabil, nu reflectă deficitul real.
"Dacă ne uităm la dinamica împrumuturilor pe care le-au făcut în această perioadă, nevoia de a se împrumuta, evident, a fost determinată de o creştere constantă a deficitului de-a lungul exerciţiului financiar-bugetar din cursul acestui an, cum, de altfel, este o tendinţă constantă din 2017 până astăzi. Vom menţine deficitul la cel mai mic nivel posibil, astfel încât să nu fim puşi într-o situaţie dificilă în relaţia cu partenerii noştri", a adăugat el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News