Orban, alegeri interne PNL. Care va fi strategia
Fostul prim-vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal (PNL), Ludovic Orban, a enumerat motivele pentru care și-a depus candidatura pentru șefia PNL și câteva elemente din strategia pe care și-a propus-o pentru alegerile interne.
În opinia sa, relaţia directă cu membrii de partid le oferă liderilor elementele necesare pentru a putea corecta comportamentul unei formaţiuni politice.
"De multe ori, liderii la nivel naţional au tendinţa de a se rupe de realitate pentru că, în general, sunt înconjuraţi de către cei din antecameră - ca să-i denumesc aşa, generic - şi care le picură în urechi tot felul de lucruri care nu au nicio legătură cu realitatea. Ori lucrul ăsta trebuie să se schimbe, partidul trebuie să fie un partid viu, care este în permanent contact cu societatea, care primeşte permanent feedback din societate în legătură cu acţiunea sa politică. Din acest motiv susţin aceste schimbări absolut necesare în funcţionarea partidului mecanismului şi de luare a deciziei în partid', a declarat Ludovic Orban, într-o conferinţă de presă.
Acesta a menţionat că şi-a depus candidatura pentru funcţia de preşedinte al PNL deoarece doreşte să confere partidului 'caracter şi demnitate, forţă şi credibilitate'.
Campania internă a lui Orban
Orban a spus că în campania pe care o va derula până la Convenţia Naţională şi-a propus să meargă în fiecare judeţ din ţară şi să se întâlnească cu cei mai importanţi membri ai PNL, începând cu preşedinţii de organizaţii şi continuând cu primarii, viceprimarii sau consilierii locali şi judeţeni ai partidului.
"Mi-am propus să merg în fiecare judeţ de cel puţin două ori. În prima trecere obiectivul meu principal este să-i ascult pe cei mai importanţi membri ai PNL de la nivel judeţean şi local: primari, viceprimari, consilieri locali şi judeţeni, preşedinţi de organizaţii locale, pentru că nu vreau ca moţiunea pe care o voi depune să fie numai rezultatul gândirii mele. Vreau ca proiectul meu politic, viziunea asupra evoluţiei PNL să fie rezultatul consultării bazei PNL, să conţină toate acele idei propuneri, programe pe care le voi auzi de la colegii mei', a explicat Orban.
Moţiunea sa va fi prezentată apoi membrilor PNL cu ocazia conferinţelor judeţene de alegeri, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News