Data actualizării:
Data publicării:

Orban acuză „șmecherii” pentru desemnarea delegaților la Congres: Renunțați cât e timp

Autor: Andrada Oana | Categorie: Politica
WhatsApp
Foto: Facebook Ludovic Orban
Foto: Facebook Ludovic Orban

Ludovic Orban are un mesaj tranșant către colegii săi, după ce a acuzat că sunt inventate în PNL „șmecherii” pentru desemnarea delegaților la Congres: „Renunțați înainte de a fi prea târziu”.

La prezentarea moțiunii sale în Cluj, Orban a explicat, sâmbătă, că votul unei filiale pentru o moțiune sau alta nu înseamnă că se poziționează în favoarea vreunui candidat, ci că este de acord ca autorul moțiunii să candideze.

„Delegații vor exercita în mod liber și secret votul. Nu se poate da mandat imperativ niciunui delegat care participă la congres, chiar dacă se încearcă în Colegiul Director Județean să se dea mandat imperativ. Așa ceva nu există și este interzis de statut. Instituția votului secret este o instituție fundamentală a democrației și oricine încearcă să violeze secretul votului încalcă democrația”, a spus Orban.

Apoi, președintele PNL a continuat: „Știm foarte bine că sunt filiale unde, înainte de a fi introduși în delegație, candidații sunt chestionați dacă votează cu Cîțu sau nu. Iar dacă spun că nu votează cu Cîțu, șansa lor de a intra în delegații este foarte mică. Chiar și dacă spun că votează cu Cîțu sunt întrebați dacă acceptă să își fotografieze votul. Acum am inventat și o altă șmecherie (...), nu doar fotografie pe buletinul de vot, ci fotografie cu buletinul de vot și buletinul tău ca să se vadă că tu ești cel care ai votat și că nu este o fotografie pe WhatsApp. Vreau să le dau un mesaj colegilor mei care gândesc și propagă astfel de lucruri: renunțați înainte de a fi prea târziu!”.

Orban le transmite că la congres nu vor putea controla niciun vot: „Dacă vă imaginați că 5.000 de delegați ai PNL vor veni și vor accepta să fie în postura de slugi care să voteze la comandă și la ordin înseamnă că nu cunoașteți Partidul Național Liberal”.

În plus, Orban a sus că, după decizia comisiei de organizare a congresului PNL, potrivit căreia nu se pot supune la vot moțiunile candidaților la conducere, vineri 2 filiale „foarte performante” - Doljul și Gorjul - au convocat Colegiul director județean și au supus la vot moțiunea, fără să îi dea dreptul statutar de a o prezenta, transmite Mediafax. 

VEZI ȘI: Bușoi, replică după atacul lui Orban la Iohannis: Dezonorant! El îi datorează cel mai mult președintelui

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel