Orban, replică pentru Tăriceanu: L-a bătut soarele în cap. A transformat ALDE într-un PSD mai mic
Ludovic Orban îi dă o replică lui Călin Popescu Tăriceanu, cel care a declarat, recent, că "PNL a făcut un crez din a denigra poporul român".
Într-o conferinţă de presă susţinută, vineri, la Satu Mare Ludovic Orban i-a dat o replică lui Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele ALDE, cel care a declarat că "PNL a făcut un crez din a denigra poporul român".
"Cred că este senil. Cred că l-a bătut soarele în cap la Satu Mare. Respirând atât de des aproape de Dragnea s-a contaminat de ruperea de realitate, ca să nu spun nebunia lui Dragnea. De la domnul Tăriceanu aș vrea să aflu de ce, după 6 luni de zile, o cerere de începere a urmăririi penale a domniei sale, într-un dosar extrem de serios, zace în sertarele Senatului condus de el, fără a fi dezbătută și fără a se da votul. O considerăm o formă de obstrucționare a justiției, o formă de împiedicare a derulării anchetei și de fapt, o formă de amnistie și grațiere, așa cum își dorește și Dragnea, la fel și Tăriceanu își dorește o amnistie și grațiere și iată de ce referendumul convocat de președintele României este salutat și permite cetățenilor români să spună foarte clar că nu acceptă sub nicio formă ca cei care au jefuit România să scape de pedeapsă și răspunzând ,,DA,, la prima întrebare, o să spună foarte clar că va fi interzisă amnistia și grațierea", a declarat Ludovic Orban.
Tăriceanu a transformat ALDE într-un PSD mai mic și mai antipatic
Cât priveşte îndemnul lui Tăriceanu ca românii să boicoteze referendumul lui Klaus Iohannis, Ludovic Orban a declarat:
"Da, este o problemă de ordin intern. Președintele României are dreptul de a convoca referendumul. Președintele României a convocat un referendum. Referendumul este, practic, forma desăvârșită a democrației, care permite fiecărui cetățean să își exprime voința într-o problemă de importanță fundamentală pentru societatea românească. Eu cred că este foarte important pentru România. Dacă deținătorii de putere, care săvârșesc infracțiuni, care fură, care fac trafic de influență, scapă sau nu scapă, dacă sunt pedepsiți sau nu sunt pedepsiți. Eu cred că niciunui cetățean român nu îi convine ca în fruntea țării să se afle oameni care au săvârșit infracțiuni de corupție și care fură din munca lor.
De fapt, bugetul distribuit de Guvern este un buget constituit din taxele și impozitele plătite de cetățeni, de firme. Practic, nimănui nu îi place ca rezultatele muncii sale să fie însușite de alții. Ca atare, consider referendumul fundamental iar pe Tăriceanu, nu am ce să vorbesc, că și el tot bagă degetul în apă, apropo de candidatura la prezidențiale și visează să fie sprijinit de PSD. Nu poate să fie sprijinit de PSD pentru că, de fapt, a transformat ALDE într-un PSD mai mic și mai antipatic."
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News